Investitori din Romania si Iran au semnat un acord preliminar privind construirea unei centrale electrice de 1.000 de megawati (MW) langa granita cu Irakul, valoarea acesteia fiind estimata la 700 milioane de dolari, potrivit IRNA, citata de Press TV, potrivit News.ro.

Acordul a fost incheiat in timpul unei vizite a ministrului iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, in cateva tari din estul Europei.

”Memorandumul de intelegere pentru centrala de 1000 de MW de la Mehran a fost semnat de investitori romani si iranieni in timpul acestei vizite”, a declarat un membru al delegatiei iraniene, Mohammad Azadi.

Acordul, semnat intre partea romana si compania iraniana Pichak Sanat Ilam, prevede ca 70% din investitia totala sa fie asigurata de partea romana. Centrala va fi construita in scopul exportului de energie electrica catre Irak, potrivit oficialilor iranieni. Iranul exporta in prezent catre Irak 1.500 de MW, dar are in plan cresterea acestei capacitati la 2.000 de MW.

Potrivit oficialilor iranieni, Irakul are o datorie de circa un miliard de dolari catre Iran, legata de achizitiile de energie electrica. Cele doua parti discuta un acord prin care aceasta datorie sa fie platita. In plus, Iranul are in plan construirea unei centrale pe gaze naturale in orasul irakian Basra, proiect evaluat la 2,5 miliarde de dolari.

Citeste si:
Credite de 5,5 mil. euro pentru studii de Licență și Master în UE
Credite de 5,5 mil. euro...

Cu aceasta centrala, care ar urma sa fie construita de grupul iranian MAPNA, capacitatea energetica a Irakului ar creste cu 3.000 MW. Irakul se confrunta des cu pene de curent, capacitatea actuala de 8.500 MW fiind prea mica. Totodata, Iranul are in plan construirea de conducte pentru a exporta gaze naturale pentru centralele din Basra si Bagdad.

Sursa foto: Baramee Thaweesombat / Shutterstock.com

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri