"Ne aflam in stare de razboi", declara ministrul de Interne din Saarland Klaus Bouillon, dupa atacul de la Berlin

"Ne aflam in stare de razboi", declara ministrul de Interne din Saarland Klaus Bouillon, dupa atacul de la Berlin

Ministrul de Interne din Saarland Klaus Bouillon a declarat marti ca Germania se afla in stare de razboi, dupa ce un barbat a intrat cu un camion in multime, intr-o piata de Craciun din Berlin, omorand cel putin 12 oameni si ranind alti 48, intr-un presupus atac terorist, relateaza Reuters.

”Trebuie sa spunem ca ne aflam in stare de razboi, desi unii, care vor intotdeauna sa vada numai ce e bine, nu vor sa vada acest lucru”, a declarat Klaus Bouillon pentru postul german SR. Politia din Berlin a suplimentat patrulele in urma atacului comis luni in piata de Craciun din capitala. Fortele de ordine au anuntat marti, intr-un mesaj postat pe Twitter, ca au adoptat aceasta masura ”ca precautie”, Conform News.ro.

Pe de alta parte, politiile din Danemarca si Norvegia si-au suplimentat prezenta la pietele de Craciun din capitale - Copenhaga si Oslo, in urma atacului sangeros de la Berlin. Premierul finlandez Juha Sipala a declarat ca ceea ce s-a intamplat la Berlin ”a fost (o) seara de stiri absolut socanta si (de o) vilenta fara sens”. De asemenea, politia din orasul englez Manchester a anuntat ca a suplimentat patrulele in multe piete populare de Craciun, in urma atacului de la Berlin.

Politia a anuntat marti ca a sporit masurile de protectie in zece astfel de piete, intesate de oameni in zilele dinaintea Craciunului. Adjuncta sefului politiei Debbie Ford a anuntat aceste masuri in cadrul unei ”reactii nationale” britanice. Nivelul alertei teroriste in Marea Britanie a fost de mult timp ridicat la ”severe”, ceea ce inseamna ca un atentat este foarte probabil. Insa Ford a precizat ca nu exista informatii clasificate care sa sugereze un atac iminent in regiunea Manchester.

Personalizate pentru tine