Abia ajuns la Vilnius, prima etapa a unui turneu de patru zile in tarile baltice, papa Francisc i-a criticat pe cei care "ii expulzeaza pe ceilalti" si a elogiat "toleranta si ospitalitatea" lituanienilor, relateaza AFP. El a dat aceasta tara cu majoritate catolica drept exemplu comunitatii internationale si in special Uniunii Europene.

Afirmatiile sale critice, rostite in Europa de Est, au parut sa vizeze tarile din grupul de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia), ale caror autoritati nu au dorit sa primeasca pe teritoriul lor refugiati si imigranti economici veniti in numar mare in Grecia si Italia, scrie Agerpres.

Intr-un discurs in fata autoritatilor lituaniene si a membrilor corpului diplomatic, reuniti in fata palatului prezidential, suveranul pontif a vorbit despre "vocile care seamana diviziune si confruntare", folosindu-se de insecuritate sau de conflicte, sau "proclama ca singurul mod de a garanta securitatea si supravietuirea unei culturi rezida in efortul de a-i elimina, sterge sau expulza pe altii".

In aceasta privinta, "voi, lituanienii, aveti un cuvant original de spus: 'considerati binevenite diferentele'. Prin dialog, prin deschidere si intelegere, acestea pot deveni un pod intre Orientul si Occidentul Europei". "Asta poate fi rezultatul unei istorii ajunse la maturitate, pe care ca popor voi o oferiti comunitatii internationale si in special Uniunii Europene", a afirmat papa.

El a facut aluzie si la una dintre principalele probleme ale tarilor baltice, respectiv emigratia tinerilor. El i-a invitat pe lituanieni "sa dea o atentie speciala celor mai tineri, care sunt nu numai viitorul ci si prezentul acestei natiuni, cu conditia sa ramana atasati radacinilor poporului". In cursul dupa-amiezii, Jorge Bergoglio urmeaza sa se intalneasca cu tinerii nascuti dupa proclamarea independentei.

Un nou FinTech intra pe piata...
Citeste si: Un nou FinTech intra pe piata din Romania: ce solutii ofera

Urandu-i bun venit papei, presedinta Dalia Grybauskaite i-a multumit ca viziteaza Lituania in anul centenarului independentei sale si a reamintit ca Vaticanul, printre primii care au recunoscut statul lituanian, nu a acceptat niciodata ocuparea sa de catre URSS, "o promisiune de libertate si o speranta care a fost indeplinita".

Ea a considerat, de asemenea, "foarte simbolic" faptul ca Francisc se afla in Lituania duminica, ziua in care tara aduce omagiu victimelor genocidului evreilor exterminati de nazisti. Papa urmeaza sa se reculeaga si sa se roage duminica in fata monumentului victimelor din ghetoul din Vilnius.

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Mii de persoane il asteapta pe Papa Francisc la aeroportul din Sibiu