Cel putin 70 de parlamentari din Partidul Laburist britanic, de opozitie, se opun organizarii unui al doilea referendum privind Brexit-ul, a declarat duminica parlamentara laburista Caroline Flint, informeaza Reuters.

La inceputul acestei saptamani, Partidul Laburist a anuntat ca ar sustine organizarea unui al doilea referendum in incercarea de a evita o iesire din UE fara acord sau acordul dorit de premierul Theresa May, conform Agerpres.ro.

"Cred ca sunt intre 60 si 70 de membri laburisti ai Parlamentului care au aceeasi parere ca si mine si se opun unui al doilea referendum"; a declarat Flint, care reprezinta o regiune din Regatul Unit care a votat in favoarea iesirii din Uniunea Europeana la referendumul din 2016.

De asemenea, fostul sef al diplomatiei britanice, Boris Johnson, a declarat ieri, 2 martie, ca un nou referendum pe tema Brexit-ului ar provoca furia britanicilor. Acesta este un sustinator fervent al iesirii Regatului Unit din Uniunea Europeana.

"Nu cred ca acest lucru ar fi posibil. Cred ca furia populatiei ar fi uriasa (...) Oamenii s-ar opune ferm ideii de a vota din nou" acelasi lucru, a declarat Boris Johnson, intr-o conferinta de presa la New Delhi.

Campania pentru referendumul din 2016 a fost "foarte dura si a divizat" profund tara, a subliniat el, adaugand ca un al doilea referendum ar provoca aceleasi efecte.

"Trebuie sa realizam acest Brexit asa cum trebuie'', a mai spus Johnson, care a respins ideea ca Brexit-ul ar fi un "fenomen xenofob, nationalist si reactionar". "Problema mea cu UE nu este faptul ca este condusa de straini. Problema este ca nu stim cu adevarat cine o conduce", a acuzat Johnson, care i-a ironizat pe presedintii diferitelor institutii europene, precum cel al Comisiei Europene, al Consiliului European, al Parlamentului si al altor organisme.

Sursa foto: By timyee / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri