Consiliul UE, in formatul COREPER (ambasadorii statelor membre), a votat in urma cu cateva momente pentru sustinerea Laurei Codruta Kovesi la sefia Parchetului European, au declarat pentru G4Media.ro surse europene. Informatia a fost confirmata de PNL si USR PLUS in comunicate de presa. Reamintim ca si Parlamentul European – cealalta institutie implicata in numire, o sustine pe Kovesi, ceea ce inseamna ca din acest moment vor incepe formalitatile pentru instalarea acesteia in functie.

Pozitionarea pro-Kovesi ar insemna anularea votului din primavara, cand Consiliul UE si-a exprimat sustinerea pentru contracanditatul francez al fostei sefe a DNA, Jean Francois Bohnert. Acesta a fost insa numit intre timp la sefia Parchetului Financiar din Franta, echivalentul DNA-ului romanesc, ceea ce i-a lasat cale libera lui Kovesi in cursa pentru functia de procuror-sef european.

De altfel, Parlamentul European, cealalta institutie europeana implicata in numirea sefului viitorului Parchet European, si-a exprimat inca din primavara sustinerea pentru Laura Codruta Kovesi, dar negocierile cu Consiliul nu au ajuns la un numitor comun inainte de alegerile europarlamentare.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a anuntat joi ca Laura Codruta Kovesi a fost votata de Consiliul UE pentru functia de procuror-sef european.

Potrivit surselor G4Media.ro, fosta sefa a DNA a obtinut 17 voturi favorabile din cele 22 exprimate.

Citeste si:
MAE cere părerea Camerei Deputaților în cauza „Kovesi împotriva...
MAE cere părerea Camerei...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri