Boris Johnson: Nu exista o solutie mai buna pentru Brexit, decat acordul anuntat la Bruxelles

Premierul britanic Boris Johnson a asigurat vineri ca "nu a existat solutie mai buna" crizei Brexitului decat acordul de iesire din UE obtinut la Bruxelles, care urmeaza sa fie supus unui vot cu rezultat incert in parlament sambata, potrivit AFP.

"Nu exista solutie mai buna decat aceea pe care o apar maine (sambata n.r.)", a declarat Boris Johnson intr-un interviu pentru BBC. "Invit toata lumea sa-si imagineze maine seara ca am reglementat toate acestea si am respectat vointa poporului, vom avea atunci ocazia sa mergem inainte", a afirmat el, scrie Agerpres.

Premierul britanic a facut vineri ultimele eforturi pentru a-i convinge pe deputatii reticenti sa sustina acordul sau privind Brexitul in cursul unui vot istoric sambata. In timp ce aprobarea parlamentului britanic ramane foarte nesigura, premierul conservator s-a angajat pe toate fronturile, invitand parlamentari, reunindu-si ministrii si dand o serie de interviuri la televiziune pentru a apara compromisul smuls in extremis Bruxellesului.

La canalul ITV, el i-a invitat pe deputati "sa se gandeasca la o lume" unde obstacolul Brexitului, care paralizeaza viata politica de trei ani, va fi fost "depasit": "Natiunea va rasufla in sfarsit usurata". Trei luni dupa ce a sosit la putere cu promisiunea de a realiza Brexitul, indiferent cum, la 31 octombrie, Boris Johnson a creat surpriza de ambele malurile ale Canalului Manecii, smulgand un acord, in timp ce negocierile pareau sa bata pasul pe loc.

"Cei care nu l-au luat in serios (pe Boris Johnson) s-au inselat", a declarat presedintele francez Emmanuel Macron intr-o conferinta de presa vineri, in timpul unui summit european la Bruxelles.

Citeste si:
Britanicii anunță relaxarea măsurilor anti-Covid | Se redeschid și...
Britanicii anunță relaxarea...

Liderul conservator trebuie acum sa obtina aprobarea parlamentului in cursul unei sedinte extraordinare la Westminster, prima care se deruleaza intr-o sambata dupa cea legata de Razboiul Malvinelor in urma cu 37 de ani.

Boris Johnson si- a reunit vineri dupa-amiaza ministrii pentru ultimele detalii. Daca textul este aprobat de deputati, executivul va prezenta de luni un proiect de lege destinat sa-l puna in aplicare, au indicat serviciile sale.

Guvernul conservator nu mai dispune decat de 288 de alesi, fata de o majoritate absoluta de 320 de voturi in Camera Comunelor, care a respins de trei ori acordul privind Brexit obtinut premierul Theresa May, determinand-o sa demisioneze. Partidele din opozitie au avertizat deja ca vor vota impotriva acordului lui Johnson, laburistii vazand in el un risc de deteriorare a drepturilor lucratorilor dupa Brexit.

In special, partidul unionist nord-irlandez DUP, aliat al executivului in parlament, este impotriva compromisului, care ar afecta - potrivit lui - integritatea Regatului Unit, prevazand un tratament diferit pentru Irlanda de Nord. "Poporul vrea ca noi sa punem in aplicare Brexitul acum. Si parlamentarii, indiferent din ce partid fac parte... toti vrem sa avansam", a asigurat premierul britanic la ITV.

Citeste si:
Surse: Marea Britanie urmează să își mărească arsenalul nuclear
În ciuda eforturilor pentru...

Sursa foto: Michael Tubi / Shutterstock
Despre autor

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri