Cel mai inalt organism de securitate al Iranului a promis vineri ca aceasta tara va razbuna ''la locul si momentul potrivit'' uciderea comandantului Fortei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, in urma unui raid american in Irak.

''America trebuie sa stie ca atacul sau criminal impotriva generalului Soleimani a fost cea mai grava eroare a sa (...) America nu va putea evita consecintele acestui calcul gresit'', afirma intr-un comunicat Consiliul suprem iranian de securitate nationala. ''Acesti criminali vor suferi o razbunare dura (...) la locul si momentul potrivit'', se mai arata in acelasi text, conform caruia Washingtonul ''va fi responsabil pentru consecintele ce decurg din fiecare aspect al acestei actiuni criminale'', scrie Agerpres.

Insarcinat cu operatiunile externe ale Gardienilor Revolutiei si reprezentant in regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineata in urma unui raid executat de aviatia americana cu o drona asupra convoiului sau pe aeroportul din Bagdad. Odata cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse.

Printre cei ucisi se numara si Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coalitie de forte paramilitare irakiene dominata de factiuni pro-iraniene si ai carei militanti au luat cu asalt ambasada americana la Bagdad pe 31 decembrie.

Potrivit Pentagonului si presedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit sa descurajeze noi operatiuni ale Fortei Al-Quds, dupa ce actiunile acesteia au provocat moartea a numerosi militari americani sau din tari aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis saptamana trecuta asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american si cu ranirea mai multor militari americani si irakieni.

''Generalul Qassem Soleimani a ucis sau ranit grav mii de americani de-a lungul unei perioade indelungate de timp si planuia sa ucida multi altii ... dar a fost prins! El este responsabil direct sau indirect pentru moartea a milioane de oameni'', a argumentat Donald Trump intr-un mesaj pe Twitter, intr-o alta postare el afirmand ca ''Iranul nu a castigat vreodata un razboi, dar niciodata nu a pierdut o negociere''.

Sursa foto: saeediex / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri