Peste 5.000 de cadre medicale sunt în prezent infectate cu coronavirus în Italia, a avertizat miercuri un sindicat din sectorul sanitar italian.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui Institutului Superior de Sănătate, Silvio Brusaferro, sindicatul Anaao Assomed îi cere acestuia să intervină imediat pentru a garanta instrumentele de protecţie individuală pentru lucrătorii sanitari, potrivit Agerpres.

Se solicită de asemenea acestui institut şi Ministerului italian al Sănătăţii să asigure că personalul medical care intră în contact cu persoane suspecte de COVID-19 să dispună permanent de echipamente de protecţie personală, inclusiv măşti FFP2 şi FFP3, precum şi să se facă demersurile necesare ca fabrici din Italia să producă astfel de măşti şi să fie eliminată birocraţia pentru a facilita importurile.

În ultimele ore alţi doi chirurgi au fost intubaţi la Torino, în timp ce în regiunea Piemonte sunt spitalizaţi circa 20 de medici, se mai arată în scrisoare.

''Ne îmbolnăvim în timp ce ne facem munca'', atrage atenţia sindicatul medicilor italieni.

Citeste si:
Președintele Italiei: Europa are nevoie de noi măsuri pentru a...
Președintele Italiei: Europa...

Conform bilanţului anunţat marţi seară, Italia avea atunci 69.176 cazuri de infectare cu coronavirus şi 6.820 de decese.

În opinia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), săptămâna aceasta şi primele zile ale săptămânii viitoare ne-ar putea arăta dacă măsurile de izolare decise de guvernul italian dau rezultate şi dacă se va atinge astfel vârful epidemiei în Italia.

Sursa foto: Pixabay

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Citește și
Coronavirus: Google pune la bătaie 800 de mil. de dolari
Setari Cookie-uri