Ministerul german de Externe a restricţionat utilizarea aplicaţiei pentru videoconferinţe Zoom, precizând într-o notă internă destinată angajaţilor că vulnerabilităţile constatate în ceea ce priveşte protecţia datelor şi securitatea fac aplicaţia prea riscantă pentru a fi folosită, a relatat miercuri publicaţia Handelsblatt, potrivit Reuters.

Nota adaugă că, în condiţiile în care aplicaţia a fost utilizată pe scară largă de către partenerii internaţionali ai ministerului, este imposibilă interzicerea utilizării ei în întregime, astfel că în situaţii de criză, angajaţii o pot folosi în continuare de pe calculatoarele lor private în scopuri profesionale.

"Pe baza relatărilor din media şi a propriilor noastre descoperiri, am conchis că software-ul Zoom are vulnerabilităţi critice şi probleme serioase de securitate şi de protecţie a datelor", se indică în nota citată de Handelsblatt.

O sursă guvernamentală a confirmat autenticitatea notei, dar a lămurit că nu există nicio restricţie privind utilizarea versiunii de desktop a Zoom printr-o conexiune cu linie fixă, deşi conversaţiile confidenţiale nu ar trebui să aibă loc prin această aplicaţie deoarece îi lipseşte criptarea end-to-end.

Numărul de utilizatori zilnici ai Zoom a explodat în contextul în care pandemia de coronavirus s-a răspândit în întreaga lume, forţând milioane de oameni să muncească de acasă, iar şcolile să organizeze cursuri online.

Citeste si:
Cum se ”bate” Facebook cu Zoom: ultimul serviciu lansat de gitantul IT
Facebook lansează un serviciu...

Creşterea utilizării a expus şi problemele de securitate ale aplicaţiei, inclusiv un fenomen numit "zoombombing" în care hackeri preiau controlul asupra ecranelor partajate în timpul videoconferinţei şi postează conţinut ofensator.

Marţi, cabinetul taiwanez le-a cerut agenţiilor guvernamentale să nu mai folosească Zoom, iar alte ţări analizează măsuri similare.

Zoom l-a angajat pe fostul director pentru securitate de la Facebook, Alex Stamos, pe post de consultant şi a creat un consiliu consultativ pentru îmbunătăţirea securităţii aplicaţiei pe fondul criticilor.

Citeste si:
eSky lansează portofelul digital eSky Wallet, în vreme de pandemie
eSky, una dintre agențiile...
Sursa foto: Tada Images / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Citește și
Coronavirus | Deschiderea școlilor în Coreea duce la apariția unor noi focare
Setari Cookie-uri