Coronavirus | Recesiune în SUA după 128 de luni de creștere economică

Statele Unite ale Americii au intrat în recesiune în februarie, după 128 de luni de recesiune, au indicat luni experţii din autoritatea de referinţă, Biroul naţional de cercetare economică (NBER), transmite AFP, preluat de Agerpres.

Apogeul de activitate economică din februarie a marcat sfârşitul expansiunii începute în iunie 2009 şi începutul unei recesiuni, a indicat comitetul de analiză a ciclurilor economice, care a revizuit definiţia recesiunii din cauza brutalităţii şocului provocat de pandemie.

Definiţia tradiţională a unei recesiuni implică un declin al activităţii economice timp de două trimestre consecutiv, dar comitetul a conchis că "amploarea fără precedent a declinului înregistrat în materie de ocupare a forţei de muncă şi de producţie şi extinderea lui în ansamblul economiei fac ca acest episod să poată fi desemnat ca fiind recesiune, chiar dacă se va dovedi a fi de mai scurtă durată decât contracţiile precedente", arată grupul într-un comunicat.

Sursa foto: Shutterstock

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri