Un fost funcţionar chinez responsabil cu controlul calităţii produselor a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a acceptat 15 milioane de euro reprezentând mită, a anunţat tribunalul care a judecat cazul, relatează AFP.

Wei Chuanzhong, în vârstă de 66 de ani, este fostul director adjunct al Administraţiei generale de supervizare a calităţii, de inspecţie şi carantină, conform Agerpres.ro.

Această agenţie, fondată în 2018 în cadrul altei instituţii, a fost în special responsabilă pentru stabilirea normelor, controalelor de calitate pentru mărfurile care intră şi ies din China sau chiar pentru emiterea de autorizaţii pentru produsele alimentare importate sau exportate.

În perioada 2001-2019, Wei Chuanzhong ''a folosit funcţiile pe care le deţinea'' pentru a ajuta întreprinderi şi persoane fizice să obţină autorizaţii de producţie, contracte sau promoţii profesionale, a indicat Tribunalul popular intermediar din Chenzhou (centru) unde a fost judecat cazul.

Inculpatul ar fi acceptat peste 123 de milioane de yuani mită (15,6 milioane de euro), o sumă neobişnuit de mare în China chiar şi pentru un funcţionar corupt.

Justiţia a ordonat confiscarea tuturor bunurilor fostului lider şi l-a condamnat la închisoare pe viaţă. Instanţa a calificat sentinţa drept ''indulgentă'', implicând faptul că cooperarea deplină a acuzatului în anchetă i-a permis să evite pedeapsa cu moartea.

De când preşedintele chinez Xi Jinping a lansat o populară campanie anticorupţie, în 2013, milioane de oficiali au fost sancţionaţi şi numeroşi lideri au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea.

Sursa foto: sakhorn / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri