O companie israeliană a anunţat că un material pentru producţia măştilor pe care l-a dezvoltat poate neutraliza până la 99% dintre particulele de coronavirus, chiar şi după spălarea sa repetată, conform unui test reuşit de laborator.

Măştile reutilizabile antivirale produse de Sonovia sunt impregnate cu nanoparticule de oxid de zinc care distrug bacteriile, ciupercile şi virusurile şi despre care compania susţine că poate stopa eficient şi răspândirea noului coronavirus, scrie Agerpres.

Testele desfăşurate la laboratorul Microspectrum (Weipu Jishu) din Shanghai au demonstrat că acest material folosit pentru producerea măştilor, care se poate spăla, neutralizează peste 90% dintre particulele de coronavirus la care a fost expus, conform unui anunţ făcut luni de Sonovia.

Te poate interesa și: Medic: Ce boli dermatologice putem dezvolta ca urmare a purtării măștilor sanitare

Liat Goldhammer, reprezentant al companiei Sonovia, a precizat că în următoarele săptămâni acest material, ce poate fi folosit şi pentru creşterea nivelului de protecţie al textilelor folosite în spitale, al echipamentelor de protecţie şi chiar şi al hainelor, poate neutraliza până la 99% dintre particulele de coronavirus.

Citeste si:
Care sunt condițiile de călătorie pentru intrarea în Israel
Care sunt noile condiții...

Potrivit Sonovia, printre clienţii săi se numără companiile germane Bruckner şi Weber Ultrasonics, precum şi spitale din Germania şi SUA.

Testele din China au fost desfăşurate în concordanţă cu standardele internaţionale pentru determinarea activităţii antivirale a produselor textile, conform Sonovia.

Sonovia îşi va testa produsul şi într-un laborator german, certificat de autorităţile din Germania, a adăugat Goldhammer.

Citeste si:
Ce trebuie să știi despre măștile sanitare din comerț. Care sunt...
Cele mai bune și cele mai...
Sursa foto: Unsplash

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri