Proteste violente în Serbia după ce preşedintele a luat decizia de a reimpune starea de urgenţă din cauza pandemiei

Proteste violente au izbucnit în Belgrad după ce preşedintele Aleksandar Vucic a luat hotărârea de a reimpune starea de urgenţă pe fondul pandemiei de coronavirus. Măsurile restrictive vor intra în vigoare din acest weekend, potrivit Digi24.

Un grup de susţinători ai opoziţiei au luat cu asalt clădirea Parlamentului din Belgrad. Preşedintele Aleksandar Vucic a impus măsuri restrictive pentru a opri răspândirea coronavirusului. Spitalele din Serbia au atins capacitatea maximă, iar țara se teme pentru un al doilea val de Covid-19.

Opozanţii dau vina pe guvern şi afirmă că oamenii nu trebuie să sufere noi restricţii. Marţi, în jurul orei 22, un grup de protestatari a încercat să spargă cordonul poliției, a spart uşa şi a intrat în clădirea Parlamentului. Ulterior, poliţia i-a împins înapoi. Mulţimea a cerut demisia lui Vucic.

„Situaţia din Belgrad este alarmantă. Spitalele sunt literalmente supraaglomerate”, a declarat Vucic într-o conferinţă de presă televizată.

Serbia se confruntă cu un număr raportat de 16.168 de infecţii cu noul coronavirus şi 330 de decese, însă cifrele sunt în creștere.

Citeste si:
Guvernul libanez a demisionat luni, după proteste
Guvernul libanez ar urma să...
Citeste si:
Cum sa scapi de durerea de stomac: 5 solutii rapide
Cum sa scapi de durerea de...

Epidemiologii şi medicii au avertizat că spitalele funcţionează la capacitate maximă şi că angajații medicali sunt obosiţi.

În timpul conferinţei televizate, Vucic a promis că va construi rapid un nou spital în Serbia, care va avea o capacitate de 800 până la 1.000 de paturi. Riscul de infectare, a adăugat el, va persista şi în sezonul rece atunci când coincide cu gripa sezonieră.

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri