Coronavirus: Primarul Barcelonei anunţă o interdicţie de adunare a peste zece persoane începând de sâmbătă

Primarul Barcelonei, Ada Colau, a declarat vineri că o interdicţie de adunare a peste zece persoane va intra în vigoare de sâmbătă în capitala regiunii Catalonia, în cadrul unui pachet de măsuri care vizează combaterea creşterii numărului de cazuri de COVID-19, relatează Reuters şi Xinhua.

"Trebuie să evităm adunările a peste zece persoane... Numai zece persoane vor avea de sâmbătă permisiunea de a participa la nunţi şi înmormântări", a declarat Colau în cadrul unei conferinţe de presă.

Autorităţile regionale le-au cerut vineri celor patru milioane de locuitori din Catalonia, inclusiv din capitala Barcelona, să rămână în locuinţe.

"Recomandăm ca oamenii să nu se deplaseze dacă nu este absolut necesar", a declarat şefa departamentului regional de sănătate, Alba Verges, în cadrul unei conferinţe de presă, subliniind că aceasta este cea mai bună cale de a evita o carantină obligatorie.

În plus, autorităţile regionale le-au cerut oamenilor să nu se deplaseze în weekend la reşedinţele secundare şi să evite evenimentele culturale şi sportive.

Potrivit AFP, guvernul regional a anunţat, de asemenea, închiderea cinematografelor, a teatrelor sau a cluburilor, interzicerea vizitelor în căminele de bătrâni sau limitarea capacităţii de primire a barurilor şi restaurantelor la 50%.

Autorităţile spaniole supraveghează de mai multe zile peste 120 de focare active, în special în Catalonia, notează France Presse.

Potrivit agenţiei EFE, Ministerul Sănătăţii de la Madrid a anunţat vineri 628 de noi cazuri de COVID-19 pe ansamblul Spaniei, însă autorităţile catalane au raportat pentru regiunea pe care o administrează 1.111 noi cazuri în ultimele 24 de ore, dintre care 772 în Barcelona şi zona sa metropolitană.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri