Statele Unite au ordonat Chinei să evacueze consulatul din Houston în 72 de ore

Administrația Trump le-a transmis diplomaților chinezi din Texas să părăsească țara până vineri, anunță publicația The New York Times. Oficialii americani citați de NYT au declarat că au ordonat închiderea consulatului Chinei din Houston ca răspuns la violarea repetată a suveranității Americii, notează G4media.ro.

Departamentul de Stat a precizat că închiderea a fost solicitată drept răspuns la violarea suveranității Americii în mod repetat de către China, care a inclus „acte masive de spionaj și operațiuni de influențare”.

Purtătorul de cuvânt nu a elaborat, însă administrația Trump a acuzat în mod repetat China că a încercat să fure secrete militare și comerciale, acuzații respinse de Beijing. Departamentul de Stat a anunțat, marți, că au fost puși sub acuzare doi hackeri chinezi din cauză că ar fi încercat să fure informații despre vaccinul anti-coronavirus.

Wang Wenbin, un purtător de cuvânt din cadrul ministerului de externe chinez, a somat Statele Unite să-și retragă decizia imediat. ”În caz contrar, China va adopta în mod cert măsuri legitime și necesare”, a declarat acesta. Purtătorul de cuvânt a sugerat că ar putea fi închis un consulat american din China, cel puțin.

Citeste si:
China a vaccinat zeci de mii de oameni împotriva COVID-19 cu o...
China a vaccinat zeci de mii...
Citeste si:
Cum te afecteaza coronavirusul, in functie de afectiunile de care...
Cum te afecteaza...
Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri