Premierul britanic Boris Johnson a recunoscut că guvernul său a făcut greşeli în modul în care a gestionat pandemia de coronavirus, în cadrul unui interviu televizat difuzat sâmbătă, cu prilejul împlinirii unui an de când a preluat şefia executivului, relateazză dpa.

"Bineînţeles, sunt lucruri pe care nu le facem bine şi învăţăm tot timpul", a declarat Johnson în interviul pentru Sky News, conform Agerpres.

"Trebuie să înveţi din greşeli cât de rapid posibil", a declarat liderul conservator, estimând că partea cea mai rea a crizei sanitare se va termina "până la mijlocul anului viitor".

Marea Britanie a fost cea mai dur lovită ţară din Europa în termeni de număr de cazuri de coronavirus, mulţi experţi prognozând un al doilea val de infectări în această toamnă.

Guvernul lui Boris Johnson a fost aspru criticat pentru modul în care a gestionat criza coronavirusului, mai mulţi experţi catalogând reacţia executivului drept tardivă şi greşită.

Prim-ministrul însuşi a fost spitalizat cu COVID-19, boala provocată de noul coronavirus, dar între timp s-a restabilit.

Înainte de a contracta virusul, el s-a lăudat cu faptul că a strâns mâinile unor pacienţi infectaţi.

"Nu am înţeles virusul în modul în care ne-am fi dorit în primele câteva săptămâni şi luni", a spus Johnson vineri seară într-un interviu pentru BBC.

Capacitatea virusului de a se răspândi asimptomatic de la o persoană la alta a fost subestimată, a observat el.

Întrebat dacă măsurile de izolare au venit prea târziu în Marea Britanie, Johnson s-a limitat doar să spună că existau "întrebări foarte deschise" la care oamenii de ştiinţă trebuiau să răspundă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri