Israelul va examina vaccinul dezvoltat de Rusia împotriva COVID-19 şi va începe negocieri pentru achiziţionare dacă se va dovedi un „produs serios”, a indicat ministrul sănătăţii, Yuli Edelstein, potrivit Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia a devenit prima ţară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19, după mai puţin de două luni de testare pe oameni, iar ministrul sănătăţii a respins miercuri afirmaţiile că produsul nu este sigur.

„Urmărim cu vigilenţă toate anunţurile, indiferent din ce ţară”, le-a declarat ministrul israelian al sănătăţii reporterilor. „Am luat deja în discuţie anunţurile de la centrul de cercetare din Rusia privind dezvoltarea vaccinului”, a continuat el, scrie Agerpres.

„Dacă ne vom convinge că este un produs serios, vom încerca să intrăm în negocieri. Dar nu vreau să amăgesc pe nimeni. Profesioniştii ministerului lucrează la aceasta în permanenţă. Vaccinul nu va veni mâine”, a mai spus ministrul sănătăţii.

Israelul dezvoltă propriul său candidat de vaccin şi intenţionează să înceapă testele pe oameni în octombrie. În acelaşi timp, a semnat cu companiile americane Moderna şi Arcturus Therapeutics pentru opţiunea de achiziţie a vaccinurilor dezvoltate de acestea.

Citeste si:
#VacciNations | Cum a reușit Franța să devină una dintre cele mai...
#VacciNations | Cum a reușit...

Sursa foto: Pexels

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri