Ungaria va închide barurile şi cluburile de noapte şi va impune o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, pentru a limita infectările cu coronavirus, a anunţat premierul Viktor Orban, într-un mesaj video postat pe Facebook. Noile restricţii intră în vigoare de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, transmite Agerpres.

Măsurile se vor încadra într-un "regim legal special" pe care premierul îi îndeamnă pe parlamentari să-l autorizeze pe o perioadă de 90 de zile şi sunt necesare, a spus Orban, pentru a nu ajunge în situaţia ca spitalele să fie depăşite.

Premierul ungar a explicat că Ungaria tinde să fie cu 5-7 zile "în urma" Austriei în materie de epidemie, iar dacă această tendinţă se menţine spitalele vor fi pe punctul de a-şi epuiza capacităţile la jumătatea lunii decembrie.

El a mai spus că, la fel ca în primăvară, cei mai vulnerabili la COVID-19 sunt cei în vârstă şi cei care suferă de boli cronice, "ceea ce înseamnă că părinţii şi bunicii noştri sunt în grav pericol".

Orban a menţionat că Ungaria dispune de a treia cea mai mare rezervă de paturi de spital din Europa, după Germania şi Austria, precum şi de cea mai mare rezervă de ventilatoare, şi a asigurat că medicii vor primi majorări salariale.

Şeful executivului de la Budapesta a admis pe de altă parte că doar un vaccin va pune capăt pandemiei, "ceea ce se poate întrezări acum", Ungaria fiind în discuţii cu Uniunea Europeană, Rusia, China şi Israelul privind achiziţia de vaccinuri, odată ce vor fi dezvoltate.

Interdicţia de circulaţie anunţată va fi valabilă pe timpul nopţii, mai exact între miezul nopţii şi ora 5 dimineaţa.

În schimb, parcarea va fi gratuită, pentru a reduce aglomerarea mijloacelor de transport în comun.

În privinţa evenimentelor sportive, a cinematografelor şi teatrelor, acestea vor fi obligate să restrângă accesul publicului, permiţând doar ocuparea fiecărui al treilea loc, şi masca va fi obligatorie.

Autorităţile vor inspecta toate evenimentele şi vor aplica amenzi, iar localurile care nu respectă regulile vor fi închise pe loc, a atenţionat Orban.

Şcolile rămân însă deschise, precum şi toate magazinele şi restaurantele.

Ungaria a raportat marţi 3.989 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai mare număr zilnic de până acum, precum şi un record de decese, 84 în ultimele 24 de ore. Numărul total de infectări de la începutul pandemiei a ajuns în Ungaria 86.769, iar al deceselor la 1.973.

În ţara cu aproape 10 milioane de locuitori sunt înregistrate în prezent 63.940 de infecţii active şi 4767 de pacienţi sunt trataţi la spitale, 348 fiind ventilaţi. Numărul testelor efectuate se ridică la 1.111.991.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri