Mai multe state din SUA și-au relaxat legislația privind consumul de droguri

Mai multe state americane au profitat marţi de referendumurile care însoţesc în mod tradiţional alegerile prezidenţiale americane pentru a-şi relaxa legislaţia privind drogurile, începând cu Oregon, care a dezincriminat deţinerea aşa-numitelor droguri "dure" pentru uz personal, o premieră în Statele Unite, potrivit presei locale, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Patru state noi - Arizona, Montana, New Jersey şi Dakota de Sud - se vor alătura listei celor în care consumul recreativ de canabis este legal, numărul total al acestora urmând să ajungă la 15.

Alegătorii din Oregon, un stat foarte progresist din nord-vest, s-au pronunţat în favoarea dezincriminării oricărei deţineri de narcotice, inclusiv a aşa-numitelor droguri "dure" precum heroina sau cocaina, atunci când este vorba despre o cantitate mică destinată uzului personal.

O a doua consultare populară a legalizat utilizarea în anumite condiţii a psilocibinei, un narcotic extras din anumite specii de ciuperci halucinogene.

Amendă sau tratament

Prima măsură prevede că un individ, chiar şi un minor, aflat în posesia unei cantităţi mici de droguri destinate consumului personal va avea de ales între plata unei amenzi de o sută de dolari sau urmarea de tratamente gratuite în centre de detoxifiere. Aceste centre vor fi parţial finanţate din venituri fiscale din industria canabisului, legală în Oregon.

Citeste si:
Culmea inconștienței la volan: un bărbat a fost prins băut și fără...
Culmea inconștienței? Un...

Cantităţile de droguri acceptate aflate în posesia unui individ depind de fiecare substanţă: un gram sau mai puţin pentru heroină, două grame pentru cocaină etc.

Fabricarea şi vânzarea de droguri ilegale vor rămâne infracţiuni după adoptarea acestei măsuri, care a avut sprijinul mai multor asociaţii de medici şi asistenţi medicali din acest stat.

"Pedepsirea oamenilor pentru consumul de droguri şi dependenţă este costisitoare şi nu a funcţionat. Cea mai bună abordare este mai multă grijă, fără penalizări", au spus organizaţiile.

În schimb, Asociaţia Medicală din Oregon s-a opus măsurii care validează utilizarea psilocibinei şi a "ciupercilor magice" pentru toţi indivizii cu vârsta sub 21 de ani, în centrele autorizate şi sub supravegherea profesioniştilor.

Citeste si:
VIDEO | Americanii testează rezistența unei nave detonând 18 tone...
VIDEO | Americanii testează...

Fabricarea şi consumul de psilocibină sunt în prezent complet ilegale în Oregon şi la nivel federal.

Autorităţile sanitare din fiecare stat urmează să instituie reglementările şi criteriile pentru înfiinţarea centrelor de consum de ciuperci halucinogene, care nu îşi vor deschide porţile până în ianuarie 2023.

Oregon a fost primul stat american care a dezincriminat canabisul, în 1973, şi a legalizat consumul său în 2014.

Citeste si:
Hărțuirea morală la locul de muncă. Ce forme există și ce drepturi...
Hărțuirea morală la locul de...
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri