Biden vrea să creeze 3 milioane de locuri de muncă ”bine plătite”

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat că doreşte să creeze trei milioane de locuri de muncă "bine plătite", în special prin tehnologie, maşini electrice şi energie verde, transmite AFP.

Confruntat cu noile restricţii menite să prevină reapariţia pandemiei de COVID-19, Joe Biden a apreciat că ar trebui acordat un "sprijin imediat" economiei, conform Agerpres.ro.

"Planul nostru este să creăm milioane de locuri de muncă bine plătite în industria manufacturieră, construcţia de maşini, produse şi tehnologii, de care vom avea nevoie în viitor pentru a fi competitivi faţă de restul lumii (... ) Vom cumpăra (produse) americane", a declarat Biden în timpul unui discurs despre economie în oraşul său natal, Wilmington, statul Delaware.

El a reafirmat, de asemenea, că marile companii şi americanii cei mai înstăriţi vor plăti "partea lor echitabilă" de impozite şi că intenţionează să stabilească un salariu minim de 15 dolari/oră.

Preşedintele ales al SUA a mai declarat că refuzul administraţiei Trump de a colabora în privinţa tranziţiei spre următoarea administraţie va afecta eforturile de combatere a pandemiei noului coronavirus şi va conduce la mai multe decese, potrivit dpa.

Citeste si:
Joe Biden și-a exprimat sprijinul pentru apărarea NATO
Joe Biden și-a exprimat...

"Mai mulţi oameni pot muri dacă nu ne coordonăm", a avertizat Biden.

El a spus că "nu va ezita să se vaccineze" dacă oficiali de rang înalt din domeniul sănătăţii precum Anthony Fauci şi companii precum Moderna şi Pfizer consideră că dozele sunt sigure.

"Singurul motiv pentru care oamenii pun la îndoială vaccinul acum este din cauza lui Donald Trump", a subliniat Biden.

Citeste si:
SUA |Serul Pfizer poate fi folosit pentru vaccinarea copiilor între...
SUA | Serul Pfizer poate fi...
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri