Preşedintele Joe Biden a salutat joi faptul că SUA sunt "cu câteva săptămâni înaintea" programului de vaccinare anti-COVID-19, după ce a promis că vor fi administrate 100 de milioane de doze în 100 de zile la preluarea mandatului de şef al statului, pe 20 ianuarie, informează vineri AFP.

"Sunt aici astăzi pentru a spune că suntem la jumătatea drumului, cu 50 de milioane de doze în doar 37 de zile de când am devenit preşedinte", a declarat Biden."Suntem în avans cu câteva săptămâni", a precizat liderul de la Casa Albă, conform Agerpres.

"Mergem în direcţia corectă, în pofida dezastrului moştenit de la administraţia anterioară", a adăugat Biden, avertizând totodată că "nu este momentul să lăsaţi garda jos". El a cerut americanilor să respecte în continuare măsurile de distanţare.

Două vaccinuri sunt autorizate în prezent în SUA: Pfizer / BioNTech şi Moderna. Ambele companii au promis să livreze, fiecare, 300 de milioane de doze înainte de sfârşitul lunii iulie, suficiente pentru a vaccina aproape întreaga populaţie.

Un al treilea vaccin, dezvoltat de Johnson & Johnson, care necesită injectarea unei doză unice, este de aşteptat să contribuie în curând la intensificarea eforturilor de combatere a pandemiei.

Un comitet consultativ al Agenţiei pentru Medicamente (FDA) urmează să se întâlnească vineri pentru a examina autorizarea acestuia în regim de urgenţă, care ar putea fi acordată încă de la sfârşitul acestei săptămâni.

Compania Johnson & Johnson s-a angajat să livreze 100 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie.

"Dacă FDA aprobă autorizarea acestui vaccin, avem un dispozitiv pentru a-l distribui pe cât de rapid poate Johnson & Johnson să livreze", a spus preşedintele american.

"Vom face progrese şi mai rapide în ceea ce priveşte vaccinurile, în general, în luna martie", a adăugat Biden, precizând că va oferi mai multe detalii pe acest subiect după adoptarea deciziei FDA.

Joe Biden a promis că va vorbi din nou despre situaţia gestionării pandemiei şi despre campania de vaccinare de fiecare dată când va fi depăşit un nou palier de 50 de milioane de doze injectate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri