Ungaria ar putea primi din China până la un milion de doze de vaccin anti-COVID

Ungaria ar putea primi din China până la un milion de doze de vaccin împotriva coronavirusului, a declarat ministrul ungar de externe, peter Szijjarto, după o convorbire telefonică cu omologul său chinez, scrie Agerpes.

„Ungaria este în contact cu toate cele trei companii chineze care dezvoltă vaccinuri, iar acestea vor trimite în curând documentaţia pe baza căreia autorităţile ungare pot decide dacă permit utilizarea produsului împotriva coronavirusului”, a precizat Szijjarto. „Dacă testele de laborator din Ungaria vor fi pozitive, în următoarele luni ar putea sosi între 500.000 şi un milion de doze”, a adăugat el.

Budapesta a anunţat deja că intenţionează să importe vaccinul Sputnik V din Rusia. Pe 19 noiembire, Comisia Europeană a avertizat că planul prezintă riscuri de securitate.

Guvernul condus de premierul Viktor Orban a declarat că importul unor cantităţi mici de Sputnik V va începe săptămâna aceasta, ceea ce ar putea deschide calea pentru cantităţi mai mari şi pentru producţia pe scară largă în Ungaria.

Conform reglementărilor UE, toate vaccinurile trebuie autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) înainte de comercializarea în oricare din cele 27 de state membre ale Uniunii.

Întrebat despre intenţiile lui Orban privind vaccinul din Rusia, un purtător de cuvânt al CE a răspuns că 'se pune problema dacă un stat membru ar dori să administreze cetăţenilor săi un vaccin care nu a fost verificat de EMA'.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri