Guvernul bulgar, până în prezent reticent la adoptarea restricţiilor asociate COVID-19, a decis închiderea şcolilor, a restaurantelor şi a centrelor comerciale în condiţiile în care spitalele sunt copleşite de explozia numărului cazurilor de infectare, informează Agerpres.

Măsurile, destinate limitării celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, vor intra în vigoare pe 27 noiembrie, seară şi vor fi în vigoare până la data de 21 decembrie, a anunţat ministrul Sănătății, Kostadin Angelov.

"Obiectivul este reducerea la jumătate a riscului de contaminare", a declarat şeful grupului de lucru pentru coronavirus, Ventsislav Mutafchiyski, reamintind că măsurile adoptate de Bulgaria sunt "mai liberale decât în alte părţi".

Pe lângă închiderea creşelor, grădiniţelor, şcolilor, universităţilor, precum şi a restaurantelor, cafenelelor şi a centrelor comerciale, călătoriile turistice organizate sunt interzise, iar evenimentele sportive se vor desfăşura fără public. Sălile de sport vor fi închise, însă teatrele vor funcţiona la 30% din capacitatea sălilor, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între spectatori.

Toate congresele, conferinţele, seminariile, instruirile şi alte evenimente publice, culturale şi de divertisment vor fi anulate.

Bisericile, moscheile şi sinagogile rămân deschise, iar plimbările în parcuri şi grădini va fi permisă.

Magazinele neesenţiale şi cu produse alimentare rămân deschise.

Prima țară care a impus carantina în martie

Cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, Bulgaria a fost una dintre primele care a impus carantina în martie, însă confruntat cu un protest puternic în timpul verii, premierul Boiko Borisov a redus măsurile la simpla purtare a măştii, explicând această schimbare prin dorinţa de a proteja "sănătatea psihică" a populaţiei.

"Aceste restricţii sunt absolut necesare pentru a permite sistemului sanitar să reziste la presiuni din ce în ce mai insuportabile", a declarat Mutafchiyski, adăugând că 2.000 de lucrători sanitari sunt infectaţi.

Într-un context marcat de penuria personalului şi de lucrători sanitari în vârstă, spitalele se găsesc adesea în incapacitatea de a primi noi pacienţi. Media bulgare au prezentat cazurile sfâşietoare ale unor pacienţi respinşi de spitale, care au murit acasă sau chiar pe scări.

Studenţii la medicină, deputaţi şi personal militar ajută echipele de medici, iar vehiculele poliţiei au fost transformate în ambulanţe în Sofia.

Premierul Borisov a declarat într-o postare pe Facebook că, spre deosebire de luna martie, ţara nu va fi în carantină totală. Şeful Guvernului a menţionat că sistemele sociale şi sanitare ale Bulgariei funcţionează în pofida dificultăţilor şi că ţara este stabilă din punct de vedere financiar, lucru recunoscut de toate agenţiile şi instituţiile internaţionale, notează BTA.

"Sunt convins că numai stând alături: medici şi asistenţi medicali, lucrători din domeniul sanitar, profesori, oameni de ştiinţă, oamenii ai legii, oameni de stat, angajaţi şi pensionari, tineri şi toţi laolaltă, întreaga noastră societate poate face faţă, aşa cum am făcut-o şi în trecut", a subliniat Borisov.

"După ce vom oferi (sistemului) un răgaz şi vom realiza o analiză serioasă a datelor, odată cu trecerea acestor trei săptămâni, ne vom putea permite o relaxare a restricţiilor, astfel încât să avem un Crăciun şi un Revelion alături de cei apropiaţi", a subliniat premierul, adăugând că, după sosirea vaccinurilor trecerea peste această criză, se va putea reveni la normalitate.

Anunţul Guvernului a fost contestat de patronat, care solicită o creştere a ajutorului acordat de stat, în timp ce economiştii au criticat cheltuielile bugetare prea mari pentru armament.

Aproximativ 300 de persoane au manifestat în faţa sediului Guvernului strigând "Asasinii!" şi "Demisia!", provocând scurte ciocniri cu poliţia.

În total, 3.226 decese au fost înregistrate de la declanşarea pandemiei, dintre care peste 150 în ultimele 24 de ore, în această ţară cu 7 milioane de locuitori.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri