Un agent al Serviciului rus de Protecție a Demnitarilor (FSO) a fost găsit mort, iar autoritățile susțin că e vorba despre o sinucidere. Cadavrul agentului a fost găsit în fața blocului în care locuia, poliția indicând că acesta a căzut de la etajul apartamentului, scrie G4Media.

Agentul mort era director adjunct al unuia dintre departamentele FSO. Incidentul a avut loc pe 21 decembrie, în zona de nord-est a Moscovei.

Este al doilea caz similar în ultima lună, după moartea unui dintre agenții FSO care fac parte chiar din dispozitivul de protecție al președintelui Vladimir Putin.

Acesta s-a sinucis chiar în interiorul Kremlinului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri