Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că autoritățile din China au blocat sosirea unei echipe care investighează originile pandemiei de coronavirus. Oficialii spun că vizele nu au fost încă aprobate vizele pentru a intra în țară, deși unor membri ai organizației le-au fost aprobate vizele și se află deja în drum spre Wuhan.

Mai mult, Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că doi oameni de știință din echipa Națiunilor Unite și-au părăsit deja țara de origine în Wuhan, când li s-a spus că oficialii chinezi nu au aprobat permisiunile necesare pentru a intra în țară, în contextul în care toate aranjamentele fuseseră convenite în prealabil, de comun acord cu oficialii asiatici.

Sunt foarte dezamăgit de această veste. Am fost în contact cu înalți oficiali chinezi și am precizat încă o dată că misiunea este o prioritate pentru OMS și echipa internațională.

-Tedros Adhanom Ghebreyesus, Directorul general al OMS-

Tedros a declarat că OMS este „dornică să înceapă misiunea cât mai curând posibil” și că i s-au dat asigurări că Beijingul accelerează procedura internă pentru a-și desfășura activitățile cât mai curând posibil, scrie CNN.

Dr. Michael Ryan, director executiv al programului de urgență pentru sănătate al OMS, a declarat că a existat o problemă cu vizele, iar un membru al echipei s-a întors deja acasă. Celălalt aștepta în tranzit într-o țară terță.

Oficialii OMS negociază de mult cu Beijingul pentru a permite unei echipe de oameni de știință de la nivel mondial să acceseze locurile cheie pentru a investiga originea virusului, descoperit pentru prima dată în Wuhan, în decembrie 2019. Cel mai probabil, virusul a sărit pe o specie gazdă neidentificată, după care a ajuns la oameni.

În mai, Organizația Mondială a Sănătății a fost de acord să organizeze o anchetă cu privire la răspunsul global la pandemie după ce mai mult de 100 de țări au semnat o rezoluție prin care solicită o anchetă independentă.

Citește și: Topul teoriilor conspiraționiste din jurul vaccinului anti-COVID

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri