Investirea lui Joe Biden, păzită de mii de soldați: ar putea avea loc proteste armate

Garda Naţională a fost autorizată să mobilizeze până la 15.000 de soldaţi la Washington pentru a susţine ceremonia de învestire a lui Joe Biden pe 20 ianuarie, a anunţat şeful Biroului Gărzii Naţionale, relatează Reuters.

Generalul Daniel Hokanson a declarat presei că se aşteaptă ca până sâmbătă să se afle în oraş circa 10.000 de soldaţi şi că aceştia se vor concentra pe susţinerea securităţii, operaţiunilor de logistică şi comunicaţiilor.

Potrivit unei ştiri a ABC News, FBI-ul a avertizat că sunt plănuite proteste armate pentru Washington şi alte 50 de capitale ale statelor americane înainte de învestirea lui Joe Biden, pe 20 ianuarie, relatează tot Reuters.

Un grup armat identificat a anunţat că intenţionează să se deplaseze la Washington pe 16 ianuarie şi a promis o revoltă dacă se încearcă înlăturarea lui Donald Trump de la Casa Albă, a postat pe Twitter un reporter al ABC News, citând un buletin al FBI.

Totuşi, notează Reuters, informaţia nu a fost confirmată până acum de reprezentanţii agenţiei federale.

Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri