Ungaria introduce cardul de vaccinat: ce avantaje au cei care se vaccinează

Șeful cancelariei premierului Ungariei, Gulyás Gergely, cu rang de ministru, a declarat că în curând se va introduce un card care să probeze protecția împotriva COVID-19, transmite publicația HVG, preluată de G4Media.ro.

Cardul de plastic va fi introdus în câteva săptămâni, la mijlocul lunii februarie. Cardul va fi acordat nu doar acelor persoane care s-au vaccinat, ci și acelora care au trecut prin infecție și sunt protejați de anticorpi.

Se pare că guvernul nu are o reținere nici de la acorda anumite avantaje deținătorilor de card: ”În cazul acelora care se bucură de protecție, interdicția de ieșire după ora 20.00 nu se mai justifică”, a declarat ministrul, adăugând că diferențierile vor fi întotdeauna justificat și rezonabile dar că în acest moment guvernul nu a luat o decizie privind subiectul.

Sursa foto: GagoDesign / Shutterstock.com

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri