Vaccinul anti-COVID a fost așteptat ca pâinea caldă, cum ar spune românul, de către toate statele lumii. Până în prezent, au fost distribuite peste 63 de milioane de doze de vaccin, Israelul fiind fruntaș la vaccinarea populației, inclusiv la administrarea celei de-a doua doze. Cât despre Uniunea Europeană, țările membre au dat startul vaccinării pe 27 decembrie, iar, până în prezent, rata de vaccinare în Uniunea este de aproximativ 1,86 doze administrate la 100 de persoane. Spre deosebire de alte aspecte, România se află pe o poziție mulțumitoare, ocupând locul al optulea, cu o rată de vaccinare de 2,18 doze administrate la 100 de persoane. Cu toate acestea, ce nu merge bine? De ce nu au campaniile de vaccinare viteza dorită?

Dr. Radu Țincu, medic primar ATI, a explicat, pentru wall-street.ro care sunt cele trei motive importante pentru care campaniile de vaccinare șchiopătează, comparativ cu planurile gândite inițial. Înainte de toate, medicul a atras atenția asupra necesității respectării regulilor de protecție, deoarece vaccinul are nevoie de un timp pentru a produce imunitatea dorită. Avertismentul vine în contextul în care autoritățile se pregătesc de o relaxare a restricțiilor în Capitală, unde rata de incidență a scăzut sub pragul de 3 la mia de locuitori.

Vezi mai multe în: Ce spun proprietarii de restaurante despre o nouă redeschidere

Campania de vaccinare nu trebuie să ne facă să uităm de riscurile care ne dau târcoale. Oamenii au înțeles care sunt regulile de protecție și ce trebuie să facă, însă noile măsuri de relaxare trebuie introduse cu foarte mare responsabilitate. În plus, să nu uităm că vaccinul nu oferă imunitate din prima, sunt necesare două doze, la o distanță prestabilită, după care mai este nevoie de aproximativ o lună pentru ca acesta să își îndeplinească scopul”, a declarat medicul, pentru wall-street.ro.

În explicația sa, medicul a amintit de cazul Israelului, statul care deține locul întâi la nivel de vaccinare. Însă, pentru că grabă strică treaba, odată vaccinați, israelieni au început să lase garda jos, uitând de respectarea strictă a regulilor de protecție. Iar în contextul noilor tulpini ale coronavirusului, aceasta a fost scânteia care a aprins un nou val pandemic în Israel.

Care sunt cele trei probleme ale stângăciei campaniilor de vaccinare

Așa cum am menționat mai sus, medicul explică de ce nu merge totul ca pe roate cu aceste campanii de vaccinare, ce sunt, de altfel, evenimente majore, poate chiar unice în domeniul sănătății, în lume (ținând cont de magnitutinea evenimentului).

În primul rând, este vorba despre livrarea numărului de doze de către firmele producătoare. Din cauza cererii exponențiale pentru serul anti-COVID, firmele producătoare au început să anunțe întârzieri ale distribuirii dozelor promise și contractate.

În al doilea rând, intervine capacitatea statelor de a primi, stoca și distribui dozele de vaccin. Ținând cont de condițiile speciale de păstrate, au fost câteva situații neplăcute în care dozele au fost distruse: fie au fost transportate la o temperatură mai joasă sau mai ridicată decât ar fi trebuit, fie frigiderele de stocare nu au funcționat la parametrii, fie au existat chestiuni legate de birocrație care au întârziat livrarea dozelor (un exemplu ar fi Ucraina, care nu a primit nicio doză de vaccin).

Nu în ultimul rând, intervine încrederea oamenilor în vaccin și în cercetători, deopotrivă, care este, din păcate, deseori, combătută de opiniile antivacciniștilor.

În România, procentul celor care nu s-au hotărât dacă se vor vaccina este de circa 35%. Autoritățile ar trebui să se axeseze asupra acestui procent și să realizeze o informare cât mai eficientă și pe înțelesul tuturor.

Avertismentul medicului

Procedurile sunt proceduri și trebuie respectate, asemenea termenelor stabilite. Însă aici intervine dr. Țincu, care trage un semnal de alarmă asupra ritmului lent al campaniei de vaccinare, un ritm care poate fi totuși îmbunătățit, spune medicul.

Pornind de la exemplul testărilor COVID, dr. Țincu declară că România nu vaccinează la capacitatea pe care o are și anume, de aproximativ 50.000 de vaccinări zilnic. Pentru moment, ne aflăm la un maximum de 40.000 de vaccinări pe zi.

”Autoritățile trebuie să fie atente la termenele stabilite în cadrul campaniei de vaccinare. Nu trebuie să ajungem să întindem această campanie până în luna septembrie sau mai târziu. La acest moment, știm că vaccinul oferă imunitate pentru șase luni; aceasta arată primele cercetări, vom vedea pe parcurs. Ei bine, nu putem risca să prelungim campania de vaccinare mai mult decât protecția în sine. În acest mod, primii vaccinați nu vor mai avea imunitate și ne vom lovi de un nou val pandemic. Trebuie să avem coerență, dar și consistență în această campanie”, a mai spus medicul.

În prezent, România se află în etapa a doua a campaniei de vaccinare, care a început pe 15 ianuarie, primul vaccinat fiind președintele țării, Klaus Iohannis. În cea de-a doua etapă sunt vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc, după cum urmează:

  • vârstnicii din centrele rezidențiale,
  • adulții de peste 65 de ani,
  • adulții care suferă de boli cronice,
  • persoanele care desfășoară activități esențiale (angajați din domenii cheie).

Până în prezent, 842.300 de persoane s-au programat în platformă pentru vaccinare.

Sursa foto: Facebook/ RO Vaccinare

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri