Klaus Iohannis s-a vaccinat anti-COVID-19

Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după ce i-a fost administrat vaccinul contra COVID-19, că acesta este unul "sigur", subliniind că imunizarea şi respectarea măsurilor de restricţie "ne vor scoate" din pandemie.

"Este o procedură simplă, nu doare şi vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, eficient şi recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea împreună cu respectarea măsurilor de restricţie ne vor scoate din pandemie", a afirmat şeful statului, la ieşirea de la Centrul de vaccinare anti-COVID-19 din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

Anunțul oficial al vaccinării șefului de stat a fost făcut marți, chiar de către Klaus Iohannis, în cadrul unei conferințe de presă, scrie Agerpres. Astfel, președintele este prima persoană care dă startul celei de-a doua campanii de vaccinare.

"Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic aşa, în ghilimele, să ne băgăm în faţă. Ar fi fost, probabil, mesajul greşit, dar vineri începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului de învăţământ, a persoanelor de peste 65 de ani şi a persoanelor cu comorbidităţi, cu boli cronice, dar şi a personalului numit esenţial, de exemplu Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi aşa mai departe. Şi pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri", a precizat la acel moment Klaus Iohannis.

Citeste si:
OFICIAL | Care sunt cele 26 de propuneri pentru funcția de ambasador
OFICIAL | Care sunt cele 26...

Sursa foto: Agerpres FOTO

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri