Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat că vaccinarea anti-COVID nu va fi obligatorie, iar strategia de imunizare va fi prezentată săptămâna aceasta.

"Autorităţile nu pot să oblige pe cineva să se vaccineze, noi putem să le arătăm toate avantajele vaccinării, să încercăm să îi convingem să se vaccineze, dar nu putem obliga pe cineva să se vaccineze. Sigur că vaccinarea este cea mai bună soluţie de a nu contracta această boală. O campanie reuşită de vaccinare este cea care poate să ne conducă la revenirea la normalitate, într-un orizont de timp rezonabil. Eu zic că suntem aproape. Se vede deja, ştiţi vorba aceea, luminiţa de la capătul tunelului", a afirmat Orban, citat de Agerpres.

Potrivit prim-ministrului, se pregăteşte şi o campanie privind avantajele vaccinării. "În strategia de vaccinare pe primul plan vor fi cei care luptă în prima linie din sistemul de sănătate publică, ulterior persoanele vulnerabile, în vârstă, care au alte boli, care riscă să dezvolte forme severe, ulterior (...) cei care lucrează în (...) domenii esenţiale, critice - energie, furnizare de servicii de utilitate publică, cei care asigură, de fapt, continuitatea acestor servicii publice extrem de importante", a explicat premierul.

Ludovic Orban a reiterat că distribuţia vaccinurilor contractate de Comisia Europeană se face către ţările UE proporţional cu populaţia.

"În funcţie de cantităţi şi de ritmul în care aceste cantităţi contractate sunt produse şi sunt distribuite în Europa, noi vom avea anumite cantităţi şi, în funcţie de aceste cantităţi pe care le vom avea, vom asigura, în baza strategiei de vaccinare, vaccinarea persoanelor în baza priorităţilor care sunt stabilite. Nu pot să vă dau cifre în momentul de faţă. Avem veşti bune. E clar că avem veşti bune. Practic, suntem aproape siguri că există vaccinul, vaccin cu eficienţă mare. Ce este important pentru noi este să ne pregătim să derulăm la nivel naţional campania în cele mai bune condiţii", a susţinut premierul.

El a fost întrebat de ce nu participă la şedinţa de luni convocată de preşedintele Klaus Iohannis privind strategia de vaccinare anti-COVID.

"Sunt într-un program. Eu am întreprins demersurile pe care trebuia să le efectuez stabilite cu preşedintele României, adică constituirea Comitetului naţional de vaccinare, desemnarea celor care conduc campania de vaccinare. Preşedintele - cel care a instituit acest grup de lucru - este cel care este implicat în derularea unei campanii de vaccinare reuşite", a răspuns Orban.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri