2 Februarie 2021

Oamenii protestează din nou pe străzile din Moscova, nemulțimiți de condamnarea lui Aleksei Navalnîi



Oamenii protestează din nou în Rusia, după anunțul condamnării lui Aleksei Navalnîi la trei ani și jumătate de închisoare. Rușii au ieșit în număr mare din case, în ciuda cordoanelor numeroase de poliție care în înconjoară pe străzile din Moscova. „Rusia fără Putin!” și „Putin este un hoț!”, sunt printre lozincile pe care protestatarii le strigă.

Guvernele occidentale au reacționat la decizia de condamnare a lui Alexei Navalnîi. Atât SUA, cât și Franța și Germania condamnă cu fermitate închiderea opozantului Aleksei Navalnîi și solicită eliberarea imediată a acestuia.

''Condamnarea lui Aleksei Navalnîi este inacceptabilă. Un dezacord politic nu este niciodată o crimă. Solicităm eliberarea sa imediată. Respectarea drepturilor omului precum şi cea a libertăţii democratice nu sunt negociabile'', a reacţionat preşedintele francez într-un mesaj postat pe Twitter.

Și Uniunea Europeană și-a manifestat opoziția față de închiderea pe nedrept a opozantului rus, precizând faptul că această condamnare încalcă angajamentele internaţionale ale Rusiei în cea ce priveşte statul de drept şi libertăţile fundamentale, scrie Agerpres.

La rândul său, cancelarul Angela Merkel a transmis: că „verdictul împotriva lui Aleksei Navalnîi este foarte departe de normele statului de drept. Navalnîi trebuie să fie eliberat imediat. Violenţa contra manifestanţilor paşnici trebuie să înceteze”.

De asemenea, SUA şi-au exprimat marţi ''profunda îngrijorare'' după condamnarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, cerând Rusiei să-l elibereze ''imediat şi necondiţionat'', mai notează Agerpres.

''În timp ce lucrăm cu Rusia pentru apărarea intereselor Statelor Unite, ne vom coordona îndeaproape cu aliaţii şi partenerii noştri pentru ca Rusia să răspundă pentru nerespectarea drepturilor cetăţenilor săi'', a afirmat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, potrivit unui comunicat.



Citeste si