Clubhouse, rețeaua socială exclusiv audio fondată de doi antreprenori din Silicon Valley, Paul Davidson și Rohan Seth, se confruntă cu probleme de securitate după ce conversațiile utilizatorilor au fost făcute publice chiar de către un alt utilizator al rețelei, potrivit BBC.

Aplicația permite utilizatorilor să se alăture și să participe la săli de chat audio publice sau private, promițând că discuțiile dintre ei nu vor fi înregistrate.

Însă cercetătorii americani în domeniul securității cibernetice au scris pe Twitter că un utilizator a găsit o modalitate de a face publice conversațiile pe un alt site web, încălcând termenii și condițiile rețelei sociale.

Clubhouse a confirmat publicației Bloomeberg scurgerea de date spunând că a interzis ca utilizatorul să mai poată folosi aplicația. Reprezentanții Clubhouse au declarat că au instalat mai multe metode de securitatea pentru a preveni transmiterea din nou a unor conversații private.

Citește și Clubhouse: cum îți faci cont pe noua rețea socială promovată de Elon Musk.

Conversațiile tale pot fi oricând ascultate

Deși ar putea suna alarmant că discuțiile utilizatorilor din Clubhouse să fie făcute pubilice, acest lucru nu este tocmai nou. Utilizatorii folosesc deja funcțiile de înregistrare video și audio pe dispozitivele lor pentru a captura conversațiile purtate de celebrități precum Elon Musk și Kevin Hart și pentru a le încărca pe YouTube.

Deși acest lucru este împotriva condițiilor de utilizare ale aplicației, nimeni nu ar trebui să se aștepte ca discuțiile lor să fie de fapt private, avertizează specialiștii în securitate cibernetică.

Robert Potter, cercetătorul australian în securitate cibernetică, crede că problema de securitate ține mai mult de faptul că aplicația Clubhouse este ună încă nouă pe piață.

„Deoarece o mulțime de utilizatori au ales să își creeze cont tocmai datorită faptului că au nevoie de o invitație, conversațiile ar trebui să fie private”, a spus Robert Potter.

El a adăugat că utilizatorii trebuie să fie realiști cu privire la accesul la datele lor personale, mai ales având în vedere că aplicația este una nouă pe piață.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri