2 Martie 2021

Franța anunță o nouă rezoluție împotriva programului nuclear iranian



Europenii vor prezenta o rezoluţie la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) prin care condamnă decizia Iranului de a suspenda anumite inspecţii ale programului său nuclear, a anunţat marţi ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, relatează AFP, citat de Agerpres.

Această decizie ''ne va conduce în zilele următoare la un protest în cadrul Consiliului Guvernatorilor al AIEA'', a declarat Jean-Yves Le Drian în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naţionale.

El a confirmat astfel o informaţie din surse diplomatice potrivit cărora Germania, Franţa şi Marea Britanie, cele trei ţări europene părţi ale acordului de la Viena, intenţionează să prezinte vineri pentru vot Consiliului guvernatorilor un text care cere Iranului ''să reia imediat'' ansamblul programului de inspecţii prevăzut de acest acord.

Iranul, la rândul său, a lansat marţi un nou avertisment împotriva eventualei adoptări a unei astfel de rezoluţii.

Într-un moment în care Teheranul şi comunitatea internaţională încearcă să salveze acordul nuclear iranian încheiat în 2015 la Viena, purtătorul de cuvânt al guvernului iranian Ali Rabii a avertizat asupra efectelor adoptării unei astfel de rezoluţii şi a reafirmat angajamentul executivului iranian pentru o soluţie concertată.



Citeste si