O petrecere cu 10.000 de invitaţi planificată în cadrul unui program-pilot cu scopul de a stabili dacă pot fi organizate în siguranţă evenimente în timpul pandemiei de coronavirus a stârnit indignare în Ţările de Jos.

Medici, infirmieri, proprietari de restaurante şi cercetători au solicitat interzicerea evenimentului, scrie Agerpres.

O petiţie iniţiată de medici şi lucrători din domeniul sanitar a fost semnată de peste 350.000 de persoane.

Popularul post de radio Radio 538 a primit autorizaţie pentru organizarea petrecerii, în sudul oraşului Breda, în cadrul programului de cercetare Fieldlab care analizează desfăşurarea unor evenimente în condiţii de siguranţă în pofida pandemiei.

Evenimente organizate în pandemie

Până în prezent, Fieldlab a organizat o conferinţă, un spectacol de teatru, un meci de fotbal şi un concert pop. Participanţii au trebuit să prezinte un rezultat negativ la testul pentru coronavirus, iar comportamentul lor a fost analizat în timpul desfăşurării evenimentelor.

Medicii care au semnat petiţia s-au declarat consternaţi, în ciuda faptului că scopul evenimentului este acela de cercetare. ''Organizarea unei petreceri cu 10.000 de invitaţi, la 400 de metri de un spital serios împovărat de COVID-19, este o palmă dată în faţa pacienţilor şi a personalului sanitar'', au indicat ei.

Unii oamenii de ştiinţă au criticat acest proiect susţinând faptul că beneficiul ştiinţific al cercetării nu este clar.

Politicienii se tem că miile de petrecăreţi vor fi imposibil de controlat. Consiliul local urmează să decidă, în cadrul unei şedinţe extraordinare, dacă petrecerea planificată va avea loc.

Restricțiile în vigoare din Țările de Jos

În Ţările de Jos sunt în vigoare restricţii pentru limitarea răspândirii coronavirusului de la jumătatea lunii decembrie, însă numărul infecţiilor rămâne ridicat, iar spitalele şi unităţile de terapie intensivă sunt suprasolicitate.

Rata de incidenţă pe şapte zile în Ţările de Jos se situează la aproape 300 de noi infecţii la 100.000 de locuitori.

Măsurile actuale, care includ închiderea barurilor, cafenelelor şi restaurantelor, au fost prelungite la sfârşitul lui martie până la 20 aprilie. Guvernul va reexamina situaţia şi va decide pe 20 aprilie dacă cifrele permit o relaxare a măsurilor începând de la 28 aprilie, care va include o ridicare a interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte şi o deschidere a teraselor.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri