Platforma social media Instagram anunţă lansarea unei noi funcţii pentru a ajuta la stoparea hărţuirii online şi a altor comportamente abuzive, notează blogul din România al companiei de securitate cibernetică Eset.

Astfel, este vorba despre un filtru care va împiedica utilizatorii să vadă mesajele directe (DM) abuzive, precum şi despre un instrument pentru a opri persoanele deja blocate să nu vă mai poată contacta dintr-un alt cont, scrie Agerpres.

"Înţelegem impactul pe care îl poate avea asupra oamenilor conţinutul abuziv - fie că este rasist, sexist, homofob sau orice alt tip de abuz. Nimeni nu trebuie să experimenteze asta pe Instagram. Dar combaterea abuzului este o provocare complexă şi nu putem face un singur pas pentru a-l elimina complet ", a declarat Instagram într-un post de blog care prezintă introducerea noilor instrumentele.

"Într-adevăr, hărţuirea cibernetică a devenit o problemă constantă pe reţelele de socializare, victimele variind de la copii la adulţi. Pentru a proteja confidenţialitatea utilizatorilor, reţeaua de socializare deţinută de Facebook nu monitorizează proactiv DM-urile utilizatorilor, aşa cum este cazul conţinutului vizibil public pe platforma sa. În schimb, lansează un instrument care va filtra mesajele abuzive. În acest scop, introducem un nou instrument care, atunci când este activat, va filtra automat cererile de DM care conţin cuvinte, fraze şi emojis jignitoare, astfel încât să nu fie nevoie să le vedeţi vreodată. Acest instrument se concentrează pe cererile din DM, deoarece aici oamenii primesc de obicei mesaje abuzive - spre deosebire de căsuţa de mesaje obişnuită, unde primiţi mesaje de la prieteni", au explicat reprezentanţii reţelei de socializare, citaţi de Eset.

Potrivit sursei citate, noua funcţie nu este diferită de sistemul de filtrare a comentariilor introdus anterior, care permite utilizatorilor să ascundă comentariile abuzive sau jignitoare, precum şi să configureze un filtru de cuvinte care să ascundă comentariile ce conţin termenii semnalizaţi.

Noile filtre pot fi configurate prin accesarea Setărilor de Confidenţialitate (Privacy Settings), în secţiunea Cuvinte Ascunse (Hidden Words).

"În timp ce utilizatorii Instagram vor avea opţiunea de a crea o listă personalizată de cuvinte în funcţie de ceea ce consideră ofensator, compania a lucrat, de asemenea, cu mai multe organizaţii anti-agresiune şi anti-discriminare pentru a crea o listă predefinită de cuvinte jignitoare. Important, Instagram nu va vedea conţinutul mesajelor, deoarece filtrarea se va face nativ pe dispozitiv; cu toate acestea, utilizatorii vor avea opţiunea de a raporta un comportament jignitor. Deşi utilizatorii au reuşit deja să blocheze conturile persoanelor care îi hărţuiau, Instagram introduce, de asemenea, un nou instrument care le va permite să blocheze şi orice alt cont nou pe care agresorul îl va crea pentru a-şi continua seria de mesaje jignitoare". notează specialişti Eset.

Ambele instrumente de la Instagram ar urma să fie lansate pentru utilizatori în lunile următoare.

Instagram, care numără peste un miliard de utilizatori, încearcă de mai mulţi ani să lupte împotriva hărţuirii, discurilor bazate pe ură şi dezinformării, care abundă pe reţelele de socializare.

În 2019, compania a lansat un program pentru a avertiza proactiv personale care vor să publice mesaje injurioase şi, mai recent, a anunţat că va folosi un algoritm automat pentru a intui vârsta reală a utilizatorilor.

În martie, reţeaua de socializare şi-a confirmat planul de a crea o versiune a serviciului său rezervat celor mai mici dintre adolescenţi, stârnind nemulţumirea specialiştilor în drepturilor copilului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri