Tesla a acceptat să plătească o amendă de 750.000 de dolari și să instaleze un acoperiș solar pentru îmbunătățirea calității aerului California, unde se află una dintre uzinele sale, au anunțat oficialii.

Districtul de management al calității aerului din zona Bay Area, care reglementează poluarea aerului în nouă județe din zona golfului din San Francisco, a declarat că acordul acoperă 33 de notificări de încălcări care datează din 2015, inclusiv instalarea sau modificarea echipamentelor fără permisele corespunzătoare, eșecul efectuării testelor de emisii necesare, eșecul de a păstra înregistrările și eșecul de a raporta informațiile către districtul aerian în timp util, scrie theverge.com.

Încălcările au fost totuși corectate, iar Tesla pare că este în relații bune din nou cu Districtul.

Ambele părți au stabilit că suma indicată este de 1 milion de dolari, dar un purtător de cuvânt al Tesla a precizat că va achita direct fondului 750.000 de dolari. Ulterior, Tesla va primi 250.000 de dolari, odată ce va finaliza instalarea unui sistem comunitar de microgrille, care va include panouri solare pe acoperiș, ca parte a Programului comunitar de protecție a sănătății a districtului aerian.

Acest program se axează pe îmbunătățirea calității aerului și a sănătății publice în zonele cel mai puternic afectate din zona golfului. Scopul acestui proiect este de a reduce costurile cu energia electrică, precum și emisiile de poluare a aerului localizate în cadrul comunității.

Încă nu este cunoscută data la care va fi construit acoperișul, iar Districtul încă nu a furnizat un deadline reprezentanțior Tesla.

Tesla s-a luptat cu oficialii publici din Fremont în ultimul an, sfidând cerințele locale de închidere a pandemiei. CEO-ul Elon Musk a amenințat că va muta sediul Tesla din California, dar la începutul acestui an compania a depus autorizații pentru extinderea fabricii sale din Fremont, sugerând că mutarea ar fi fost anulată.

Luna trecută, Tesla a raportat un profit de 348 de milioane de dolari pentru primul trimestru din 2021, cu vânzări de 10,4 miliarde de dolari.

Sursa foto: Tesla

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri