Noua cursă spațială se află în mod cert în derulare, dar de această dată americanii au o concurență tot mai puternică din parte Chinei, care pare să egaleze eforturile SUA în ceea ce privește cucerirea spațiului cosmic.

În ultimele șase luni, China a lansat doi roveri, unul trimis pe Lună și unul pe Marte, devenind a doua națiune pământeană care are un rover funcțional pe Planeta Roșie. Surprinzător sau nu, rușii încă nu se pot lăuda cu o astfel de reușită.

Mai mult, China construiește o nouă stație spațială, denumită „Palatul Ceresc”, care ar putea deveni operațională în 2022. China a trimis trei astronauți care se vor ocupa în următoarele trei luni de lucrările de dezvoltare a spației orbitale pe care chinezii o deschid pentru o colaborare internațională.

Oficialii agenției spațiale chineze au spus că stația lor va fi cu adevărat una internațională și că mai multe țări s-au arătat interesate în participarea la proiectul spațial chinez, relatează CNN.

Decizia de a construi o stație orbitală proprie vine după ce SUA a interzis Chinei să mai participe la activitățile de pe Stația Spațială Internațională.

Sursa foto: The Conversation

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri