SUA au evocat miercuri "probe" care ar arăta că Rusia ia în calcul "importante acţiuni agresive împotriva Ucrainei" şi au promis să o facă să plătească "un preţ ridicat" dacă va trece la fapte, relatează AFP, citată de Agepres.

"Suntem profund preocupaţi de probele că Rusia a făcut planuri pentru acţiuni agresive semnificative împotriva Ucrainei, planuri care includ eforturi în vederea destabilizării Ucrainei din interior, precum şi operaţiuni militare la scară mare", a declarat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, cu prilejul unei reuniuni a NATO de la Riga.

El a acuzat Moscova că reuneşte "zeci de mii de soldaţi suplimentari" în apropiere de frontieră.

"Nu ştim dacă preşedintele Putin a luat o decizie privind invazia. Ştim că el este pe cale să desfăşoare capacitatea de a face acest lucru rapid, dacă ia decizia", a precizat Blinken.

Şeful diplomaţiei americane a insistat asupra faptului că "diplomaţia este singurul mod responsabil de a rezolva această criză potenţială", în perspectiva unei întâlniri cu omologul său rus Serghei Lavrov în Suedia, joi.

El a avertizat totuşi că orice agresiune din partea Moscovei va avea "consecinţe profunde şi durabile".

"Am transmis cu claritate Kremlinului că vom riposta, în special printr-o serie de măsuri economice cu impact ridicat pe care ne-am reţinut să le utilizăm în trecut", a avertizat Blinken.

Înaltul diplomat american a subliniat, de asemenea, că aliaţii NATO "veghează ca Ucraina să aibă mijloace de a se apăra".

Alianţa "va examina ce trebuie să facă în cazul unei noi agresiuni ruse, pentru a-şi întări propriile apărări", în cadrul unei consolidări a forţelor din flancul său estic.

Moscova, care a anexat Crimeea în 2014 şi este acuzată că-i susţine pe separatiştii angrenaţi într-un conflict cu Kievul, a negat cu fermitate că pregăteşte un atac şi reproşează NATO că alimentează tensiunile.

Miercuri, Moscova a acuzat Ucraina că a trimis zeci de mii de militari în estul ţării, în contextul în care se amplifică îngrijorarea privind o posibilă escaladare de conflictului.

Tot miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a pronunţat în favoarea unor negocieri directe cu Moscova.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri