Parlamentul rus a votat marți să-l îndemne pe președintele Vladimir Putin să recunoască independența regiunilor separatiste ale Ucrainei, Donețk și Lugansk.

Președintele Camerei inferioare a Dumei de Stat, Viacheslav Volodin, a scris pe rețelele de socializare că parlamentarii ruși au decis să-i ceară lui Putin să recunoască două regiuni separatiste din estul Ucrainei drept „state suverane și independente”, transmite G4Media, știre confirmată de multiple surse.

Astfel, se pare că au existat două proiecte de rezoluție în acest sens, cel propus de comuniști, care au dorit o recunoaștere rapidă a așa-ziselor republici auto-proclamate Doneţk şi Lugansk și proiectul partidului prezidențial Rusia Unită, care a dorit ca acest proces să treacă inițial pe la MAE rus și pe la Ministerul Apărării de la Moscova.

Acest lucru ar putea însemna anexarea de facto a celor două republici și ar putea reprezenta „moneda de schimb" pentru ceea ce pare a fi, în acest moment, o dezascaladare a situației tensionate de la granița cu Ucraina.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri