Ucraina a solicitat Fondului Monetar Internaţional un ajutor financiar de urgenţă, a făcut cunoscut vineri într-un comunicat directorul general al instituţiei, Kristalina Georgieva, după o reuniune cu consiliul de administraţie, notează AFP.

"Explorăm toate opţiunile pentru un sprijin financiar suplimentar", inclusiv în cadrul programului de ajutorare de 2,2 miliarde de dolari care urma să fie lansat cel mai târziu în iunie, iar "autorităţile au solicitat FMI şi o finanţare de urgenţă", a spus declarat Kristalina Georgieva, conform Agerpres.ro.

Ea a subliniat că "Fondul dispune de o serie de instrumente în cutia sa cu unelte şi, pe măsură ce situaţia din Ucraina evoluează, vom continua să discutăm cu autorităţile cum să le ajutăm cel mai bine", făcând referire, de asemenea, la "consiliere politică în curs".

CITEȘTE AICI LIVE UPDATE CU SITUAȚIA DIN UCRAINA.

Directorul instituţiei a precizat că s-a întâlnit vineri cu consiliul de administraţie, "pentru a-i informa pe administratori cu privire la evaluarea noastră iniţială a situaţiei actuale" şi pentru a-i "asigura că personalul nostru va continua să lucreze în strânsă colaborare cu autorităţile pentru a sprijini Ucraina în toate modurile posibile".

"Vom continua, de asemenea, să lucrăm mână în mână cu Grupul Băncii Mondiale şi cu alţi parteneri pentru a ne coordona sprijinul şi pentru a ajuta cel mai bine Ucraina", a adăugat ea.

Kristalina Georgieva s-a arătat deja, la începutul săptămânii, profund îngrijorată în legătură cu invazia Ucrainei de către Rusia.

Invazia rusă în Ucraina Rusia este "o chestiune de reală preocupare", a subliniat ea din nou, insistând asupra consecinţelor economice, în contextul în care lumea încă se recuperează după criza COVID-19.

Sursa foto: Maxx-Studio / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri