Preşedintele parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a declarat că Rusia va cere compensaţii Occidentului pentru sancţiunile impuse după invadarea Ucrainei şi pe care oficialul rus le-a descris drept ilegale, scrie Agerpres.

''Vom reveni asupra acestei chestiuni şi vom calcula pagubele pe care le-aţi produs economiei noastre. În orice caz, va trebui să plătiţi'', a ameninţat Volodin pe canalul său de Telegram.

Preşedintele parlamentului rus a descris statele europene drept parteneri în care nu se poate avea încredere, întrucât caută noi surse de aprovizionare cu gaze şi renunţă la o cooperare îndelungată cu Rusia.

Citește și: În Rusia, McDonald's ar putea fi înlocuit cu "Unchiul Vania". Ce spune compania care deține acest brand

Volodin susţine că Rusia este pregătită să-şi redirecţioneze exporturile energetice către alte pieţe. ''Dar dacă statele voastre (europene), obişnuite să trăiască fără grijă pe cheltuiala Rusiei, sunt pregătite, aceasta numai timpul o va spune'', a mai remarcat Volodin, unul dintre apropiaţii preşedintelui Vladimir Putin şi considerat de criticii Kremlinul ca fiind una dintre cele corupte figuri din aparatul de putere de la Moscova.

Statistic: Share of exports to Russia in total extra-EU exports in the European Union in 2021, by country | Statista
Find more statistics at Statista

Putin a cerut statelor ''neprietenoase'' faţă de Rusia, între care a inclus şi ţările UE, să plătească în ruble gazele ruseşti furnizate începând cu 1 aprilie, ameninţând că în caz contrar va sista furnizarea lor, ca ripostă la îngheţarea unor rezerve financiare ale Rusiei ce însumează circa 300 de miliarde de dolari, măsură decisă de statele occidentale în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei după invazia asupra Ucrainei. În prezent livrările continuă, întrucât nu a venit încă scadenţa plăţilor pentru volumele de gaze livrate după 1 aprilie.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri