Ucraina nu doreşte să elimine din Constituţie obiectivul privind aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), informează agenția DPA, citată de Agerpres.

"Amendamentele la Constituţie nu sunt un scop în sine şi nu vor deveni unul", a declarat preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk pentru ediţia online a cotidianului Ukrainskaia Pravda, într-un interviu publicat luni. Ceea ce este ancorat în Constituţie cu privire la alianţa militară NATO şi la Uniunea Europeană constituie "perspectiva Ucrainei asupra viitorului său", a subliniat el.

Unul dintre principalele obiective ale agresiunii ruse asupra Ucrainei este de a împiedica ţara vecină să adere la NATO şi de a obţine un statut neutru pentru ea.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să discute despre un statut neutru pentru ţara sa şi despre garanţii de securitate din partea altor ţări. Însă până acum nu au existat rezultate tangibile în negocierile dintre Ucraina şi Rusia.

Rusia cere, de asemenea, ca Ucraina să renunţe oficial la Peninsula Crimeea de la Marea Neagră şi la regiunile estice Doneţk şi Lugansk. Însă oficiali ruşi au formulat în ultimul timp revendicări asupra întregii zone de sud a Ucrainei, inclusiv a oraşului-port Odesa.

Ruslan Stefanciuk a subliniat în interviu că integritatea teritorială a Ucrainei constituie "o linie roşie".

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri