La sediul Electromecanica Ploiești a avut loc semnarea unui memorandum de înțelegere între Compania Naţională Romarm S.A., Electromecanica S.A. și Raytheon Missiles & Defense. Conform acestui memorandum, Raytheon Missiles Defense, compania care produce sistemul Patriot, va fabrica la Ploiești rachete interceptoare SkyCeptor.

La semnarea memorandumului au fost prezenți Wesley D. Kremer, președintele companiei americane Raytheon, ministrul Economiei Florin Spătaru, ministrul Apărării Vasile Dâncu, dar si reprezentanți ai Romarm și Electromecanica S.A.

,,Sunt bucuros să particip în calitate de beneficiar la un eveniment pe care l-aș dori multiplicat de zeci, poate de sute de ori. (...). Se spune că războaiele, din nefericire, se întâmplă, dar au și puține efecte benefice. Acelea că accelerează istoria. Sunt bucuros că Electromecanica Ploiești poate fi un partener pentru un partener atât de important pe piața internațională a Apărării", a precizat Vasile Dîncu, ministrul Apărării, conform conferinței de presă difuzate pe contul de socializare al ministrului Economiei, Florin Spătaru.

Semnarea acestui memorandum reprezintă primul pas al colaborării între Electromecanica Ploiești și compania Raytheon pentru fabricarea în România a rachetelor interceptoare de ultimă generație SkyCeptor.

Sursa foto: captură de ecran Facebook Florin Spătaru

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri