Rusia ar trebui să reducă producţia de petrol cu 20%-30%, de la 10 milioane de barili pe zi în prezent până la şapte-opt milioane de barili pe zi, pentru a obţine un preţ mai bun şi a evita vânzarea cu discount, susţine vicepreşedintele Lukoil, Leonid Fedun, într-un articol publicat în publicaţia rusească RBC.

Sancţiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina au izolat sectorul financiar rusesc de sistemul global şi au pus presiune asupra producţiei şi vânzărilor de petrol, deoarece cumpărătorii au refuzat ţiţeiul rusesc sau au căutat să obţină reduceri de preţ, potrivit Agerpres.ro.

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc pentru a discuta o propunere de interzicere a livrărilor de petrol rusesc pe mare spre ţările UE, începând cu ultima parte a acestui an, o excepţie fiind admisă pentru livrările de petrol prin conducta Drujba, care aprovizionează Ungaria, Slovacia şi Cehia cu ţiţei rusesc.

"De ce ar trebui ca Rusia să menţină producţia de petrol la 10 milioane de barili pe zi dacă putem (mai) eficient să consumăm şi să exportăm şapte până la opt milioane de barili pe zi fără pierderi la bugetul de stat?", scrie Fedun, cel care împreună cu Vagit Alekperov a înfiinţat Lukoil în 1991.

"Ce este mai bine - să vinzi 10 barili de ţiţei pentru 50 de dolari sau şapte barili, dar pentru 80 de dolari?", se întreabă Fedun, care a adăugat că este extrem de important pentru Rusia să păstreze acordul de limitare a producţiei convenit cu alţi mari producători de petrol în cadrul OPEC+.

De asemenea, vicepreşedintele Lukoil a cerut mai multe investiţii în flota de tancuri petroliere a Rusiei, inclusiv tancuri petroliere capabile să navigheze pe râuri, spunând că sancţiunile au crescut costurile de transport naval iar Rusia trebuie să pună la punct coridoare alternative de transport pentru a exporta ţiţei până în Turcia, Iran şi ţările din Asia Centrală.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri