Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Uniunea Europeană şi NATO că îşi unesc forţele pentru a purta război împotriva Rusiei, relatează DPA, conform Agerpres.

"Avem puţine iluzii că ofensiva actuală antirusă a UE va dispărea cumva sau se va schimba în viitorul previzibil şi - ca să fiu sincer - pe termen lung", a declarat el în cadrul unei vizite în Azerbaidjan.

El a mai spus că Germania nazistă sub Adolf Hitler a raliat alte ţări europene pentru a ataca Uniunea Sovietică la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit agenţiei ruse Ria Novosti.

"Acum UE, împreună cu NATO, creează împreună o coaliţie atât de modernă pentru o luptă şi în cele din urmă un război cu Federaţia Rusă. Vom urmări toate aceste lucruri îndeaproape", a mai spus şeful diplomaţiei ruse.

Despre decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la aderare, Lavrov a spus că acest lucru nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia pentru că, spre deosebire de NATO, UE nu este o alianţă militară.

Retail jobs

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie justificându-şi atacul prin dorinţa de a denazifica ţara, iar ulterior UE şi statele occidentale au impus sancţiuni împotriva Moscovei.

De sâmbăta trecută, Lituania a impus sancţiuni care au restricţionat tranzitul de mărfuri spre exclava rusă Kaliningrad, ceea ce provocat reacţii dure din partea Rusiei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri