Un tribunal din Franţa a decis că toţi cei 20 de inculpaţi în procesul atentatelor din 2015 de la Paris sunt vinovaţi. Salah Abdeslam, principalul acuzat în procesul atentatelor jihadiste din 13 noiembrie 2015, a fost condamnat la închisoare pe viaţă de către Curtea Specială din Paris.

Conform sentinţei, principalul inculpat, Salah Abdeslam, a comis acte de terorism şi omoruri, a anunţat judecătorul Jean-Louis Peries, scrie Agerpres.ro.

Cei cinci magistraţi profesionişti au urmat rechizitoriul parchetului naţional antiterorist care ceruse această sancţiune extrem de rară, care face ca orice posibilitate de eliberare să fie infimă, împotriva singurului membru în viaţă al comandourilor care au ucis 130 de oameni la Paris şi Saint-Denis (lângă Paris).

Pedepsele pronunţate în cazul celor 20 de inculpaţi judecaţi din septembrie în procesul atacurilor jihadiste din noiembrie 2015 din Franţa sunt cuprinse între doi ani şi închisoare pe viaţă.

Se presupune că Abdeslam, în vârstă de 32 de ani, cetăţean francez de origine belgiană, este singurul supravieţuitor al grupului care a comis atacurile din 13 noiembrie 2015. La proces, el a declarat cu mândrie că este un "soldat" al Statului Islamic şi şi-a asumat răspunderea pentru atentate.

Mohamed Abrini, ''bărbatul cu pălărie'' în atacurile de la Bruxelles, a fost condamnat de asemenea la închisoare pe viaţă în dosarul atacurilor din Franţa, cu o perioadă de siguranţă de 22 de ani. Şase dintre inculpaţi au fost judecaţi în contumacie.

Procesul a fost neobişnuit de lung: a durat zece luni, pentru a fi audiate mărturiile detaliate ale supravieţuitorilor despre ororile prin care au trecut şi despre dificultăţile de a trece peste traume; familiile celor ucişi au vorbit despre cât de greu le-a fost să îşi continue viaţa.

În atacurile de la sala de concerte Bataclan, din şase baruri şi restaurante şi din zona stadionul Stade de France, mai mulţi islamişti au ucis 130 de oameni, în atacuri coordonate cu arme de foc şi bombe.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri