Preşedintele rus Vladimir Putn nu a lăsat fără reacţie recentele ironii ale liderilor G7 pe seama imaginii sale de 'mascul alfa' pe care şi-o promovează de ani buni, afirmând că a-i vedea pe cei şapte dezbrăcaţi până la brâu ar fi un 'spectacol dezgustător'.

Premierul britanic Boris Johnson a întrebat, în glumă, în deschiderea summitului G7 în Germania, dacă liderii celor mai industrializate şapte state din lume ar trebui să-şi păstreze pe ei sacourile sau să le scoată pentru a-şi arăta 'pectoralii' în fotografia de grup, scrie Agerpres.ro.

'Noi trebuie să arătăm că suntem mai puternici decât Putin', a continuat pe acelaşi ton glumeţ Johnson, căruia i-a ţinut isonul premierul canadian Justin Trudeau. "Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie cu torsul gol", a spus Trudeau, referindu-se la o faimoasă fotografie a lui Vladimir Putin călare, cu bustul gol, din 2009, scrie Agerpres.ro.

'Nu ştiu cum voiau să se dezbrace, până la brâu sau de la brâu în jos, dar oricum ar fi fost o privelişte dezgustătoare', a replicat ironic Putin, care nici el nu se mai poate lăuda cu forma fizică de odinioară.

La parada militară de la 9 mai din acest an, preşedintele rus a stat aşezat pe scaun cu picioarele acoperite cu o pătură, dând naştere la o serie de speculaţii privind starea sa actuală de sănătate.

Putin a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă la Aşhgabat, capitala Turkmenistanului, unde a participat la summitul ţărilor riverane Mării Caspice, alături de liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului, în prima sa vizită în străinătate după invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri