Turcia a acuzat "mai multe ţări membre ale NATO" că doresc să prelungească războiul din Ucraina şi de asemenea "doresc să saboteze" acordul dintre Moscova şi Kiev privind exportul cerealelor ucrainene şi a îngrăşămintelor ruseşti, relatează agenţia EFE, citată de Agepres.

"Există în Occident mai multe ţări care doresc ca războiul să continue (în Ucraina). Sunt state membre ale NATO. Nu spun Statele Unite, spun state membre (ale NATO). Sunt de asemenea state care doresc să saboteze acordul asupra cerealelor", a afirmat ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu într-un interviu acordat postului turc Haber Global.

El a refuzat să precizeze ţările la care se referă, dar a insistat că nu include şi SUA în rândul acestora.

Totuşi, ministrul turc a evidenţiat responsabilitatea SUA în acordul încheiat între Moscova şi Kiev pentru reluarea exporturilor de cereale prin Marea Neagră, el amintind că acest acord nu se referă doar la cerealele ucrainene, ci şi la reluarea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, împiedicate indirect de sancţiunile occidentale impuse Rusiei prin suspendarea schimburilor bancare şi financiare.

"Nu este SUA, dar aş spune aşa: SUA are o anumită participare. Acordul asupra exportului de cereale ucrainene include şi eliminarea obstacolelor pentru exportul îngrăşămintelor ruseşti, accesul (Rusiei) la porturi, la tranzacţii bancare şi asigurări, lucruri ca acestea", a explicat şeful diplomaţiei turce.

"Există ţări europene care doresc să saboteze" acest acord, a remarcat ministrul turc de externe.

Pe de altă parte, a mai menţionat el, până în prezent nu s-au înregistrat "probleme serioase" în aplicarea acordului care permite exportul cerealelor ucrainene pe cale maritimă, inclusiv inspectarea navelor la Istanbul.

"Continuă fără probleme. Există unele aspecte tehnice minime, care sunt în curs de soluţionare la Centrul de Coordonare (de la Istanbul). Până în prezent au plecat din porturile ucrainene 33 de nave, cu un total de circa 723.000 de tone de cereale", a precizat Cavusoglu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri