Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat importanţa pe care o are pentru securitatea regională aprofundarea cooperării NATO cu partenerii estici şi din Balcanii de Vest, în a doua zi a reuniunii miniştrilor de Externe ai statelor membre ale NATO, relatează Agepres.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Aurescu a participat, miercuri, la cea de a doua zi a reuniunii miniştrilor de Externe din statele membre ale NATO, desfăşurată la Riga, în Letonia, în cadrul căreia lucrările au debutat cu o sesiune, cu participarea Georgiei şi Ucrainei, dedicată unui schimb de opinii cu privire la evoluţiile îngrijorătoare de securitate din regiune şi relaţiei parteneriale a NATO cu cele două state aspirante.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a adresat ministrului Bogdan Aurescu felicitări cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Reamintind, alături de toţi ceilalţi miniştri de Externe aliaţi, preocuparea României pentru situaţia de securitate din regiune, generată de desfăşurarea de trupe ruse la frontierele Ucrainei, Bogdan Aurescu a subliniat importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică.

Retail jobs

El a reiterat importanţa implementării consecvente a măsurilor de asistenţă ale NATO, în vederea creşterii rezilienţei partenerilor. De asemenea, a reiterat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei şi Ucrainei şi pentru aspiraţiile lor euroatlantice, încurajând valorificarea la maximum a instrumentelor parteneriale puse la dispoziţie de NATO.

Şeful diplomaţiei române a arătat că Alianţa trebuie să-şi intensifice angajamentul politic şi practic cu cele două state partenere.

Reuniunea a fost urmată de o sesiune în format aliat privind Afganistanul, pe baza elementelor desprinse în urma procesului aliat privind extragerea lecţiilor învăţate.

Potrivit MAE, Bogdan Aurescu a subliniat că este necesar ca NATO să rămână în continuare vigilentă faţă de evoluţiile din acest stat şi din regiune, pentru a putea anticipa potenţialele riscuri, inclusiv teroriste, la adresa securităţii aliate. El s-a referit şi la necesitatea de identificare a modalităţilor prin care pot fi păstrate progresele pentru societatea afgană facilitate de prezenţa NATO, în special în privinţa accesului la educaţie, sănătate, drepturile fetelor şi femeilor, în contextul dificultăţilor generate de schimbările politice din Afganistan. În acest sens, ministrul român a subliniat necesitatea ca acea parte a societăţii afgane care împărtăşeşte valorile occidentale să continue să fie sprijinită.

Citeste si:
MAE: Vom continua până vom aduce în țară și ultimul român din...
Ministru de Externe: Vom...

Ministeriala de Externe a NATO s-a încheiat cu o întâlnire a aliaţilor cu Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Finlanda şi Suedia, pentru un schimb de opinii privind Balcanii de Vest.

Bogdan Aurescu a evidenţiat relevanţa strategică pentru Alianţă a regiunii Balcanilor de Vest şi necesitatea continuării sprijinului şi implicării NATO, în coordonare mai strânsă cu Uniunea Europeană, pentru consolidarea capacităţilor partenerilor din regiune de a gestiona provocările curente şi a asigura o viziune strategică privind integrarea europeană şi euroatlantică a acestor state. A subliniat necesitatea ca NATO şi UE să combată activ, împreună, influenţa unor actori terţi care doresc să obstrucţioneze integrarea europeană şi euroatlantică a statelor din regiune.

Citeste si:
A început construcția celui mai lung tunel din Balcani
A început construcția celui...
Sursa foto: Agerpres
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri