Vladimir Putin, președintele Rusiei, s-a adresat poporului rus într-un mesaj televizat care vine într-un moment în care contraofensiva Ucrainei recuperează din ce în ce mai mult teren capturat de ruși. Discursul său s-a concentrat în principal pe mobilizarea parțială a populației pentru război și referendumurile anunțate deja de separatiștii ruși din Donețk, Lugansk și Herson,

Putin a anunțat mobilizarea parțială a populației pentru război și a adăugat că susține referendumurile pe care separatiștii vor să le organizeze în mai multe zone din Ucraina pentru alipirea la Rusia. El a continuat propaganda rusească referitoare la faptul că Rusia de fapt eliberează teritoriile Herson și Zaporojie de către neonaziști.

Anunțarea mobilizării parțiale era așteptată, având în vedere că legiuitorii ruși au votat pe 20 septembrie un pachet de măsuri extrem de dure, scrie Moscow Times. Astfel, cei care se predau inamicului riscă de la 10 la 15 ani de închisoare iar cei care refuză să lupte în Ucraina invocând motive de conștiință, de la 1 la 3 ani. În Codul Penal rusesc a fost introdus conceptul de ”mobilizare, lege marțială și stare de război” ca circumstanțe agravante.

”Decretul a fost semnat, mobilizarea parțială începe astăzi (21 septembrie n.r.). Toți cetățenii care vor fi mobilizați vor avea statut de forță armată deplină”, a precizat Vladimir Putin, explicând că mobilizarea parțială se referă la înrolarea celor aflați în rezervă, ruși cu experiență militară ce vor fi antrenați suplimentar pentru a fi trimiși în Ucraina.

Preşedintele rus a afirmat că ţara sa nu face decât să răspundă agresiunii Occidentului, care, potrivit lui, supune Moscova unui "şantaj nuclear" și că Rusia are „o mulțime de arme pentru a răspunde acestor amenințări și pentru a apăra oamenii din Donbas. El a anunțat și o creștere a finanțării destinate producției de armament.

- știre în curs de actualizare-

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri